Selecționerul Ucrainei U21 a reacționat sincer după ce a eliminat-o pe România U21 de la EURO 2023
România U21 a pierdut primele două meciuri la Campionatul European U21 și a părăsit competiția.
Micii tricolori au pierdut cu 0-3 în prima partidă în fața naționalei Spaniei, iar împotriva Ucrainei au fost înfrânți pe final, din cauza autogolului marcat de Victor Dican.
Antrenorul Ucrainei a reacționat sincer după ce a eliminat-o pe România U21 de la EURO 2023
Ruslan Rotan, selecționerul Ucrainei U21, a vorbit după meci și a remarcat faptul că elevii săi nu au început la cel mai bun nivel prima parte a meciului, ci că au avut emoții.
„Felicit echipa pentru victorie. Jucătorii au dovedit-o pe deteren. Am meritat victoria. Am avut șanse multe, dar la început nu am fost cei mai buni. Fotbaliștii au fost emoționați cumva și i-au lăsat pe adversari să creeze ocazii.
Cartonaș roșu la Vanat? Vezi tu... Poți reacționa în diferite moduri... Vlad înțelege totul. S-a pedepsit singur, poate va primi o suspendare lungă și nu va mai juca în turneul, chiar dacă vrea asta. Cred că înțelege lucrul ăsta”, a spus Ruslan Rotan, potrivit sport.ua.
România U21 - Ucraina U21
Ștefan Târnovanu a făcut un meci mare pe Ghencea, însă autogolul lui Victor Dican din minutul 89 a răpus șansele micilor tricolori de a avansa la Campionatul European U21 organizat chiar la noi în țară și în Georgia.
România U21 a pierdut cu 0-3 în fața Spaniei U21, iar înfrângerea de pe Ghencea cu Ucraina U21, 0-1, a făcut ca selecționata lui Emil Săndoi să pășească în afara competiției.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News