OPINIE Tineretul României, încântător contra Elveției. Cine merge la naționala mare?

• Rolul unei naționale de tineret este să formeze și să trimită jucători către naționala mare. Așa se spune în fotbal. Bineînțeles, atunci când vine și o calificare, e cu atât mai bine.
  

România U21 s-a calificat din nou la Euro, ceea ce este foarte important, dar ne-a impresionat pe toți jocul acestei echipe. Dezinvoltură, tehnică de înaltă clasă, curaj în abordarea tuturor duelurilor. Nu s-a simțit deloc că ei sunt cotați mai mult decât dublu decât noi (50 de milioane față de 20). Are dreptate Ianis Stoica, autorul primelor două goluri ale tricolorilor mici, sumele din dreptul elvețienilor nu se justifică, pentru că ai noștri nu sunt cu nimic mai prejos pe toate posturile, ba chiar au arătat că sunt superiori din toate punctele de vedere. Deci mai tăiați de la ei și mai puneți la noi după victoria asta foarte clară!

Așadar, ne bucurăm de calificare, dar cu ce rămânem? Sau mai bine-zis, cine poate face pasul spre prima reprezentativă? Să nu-mi spuneți că e prea devreme. Cine are valoare poate juca la naționala mare și la 20, 21 sau 22 de ani. Sunt nenumărate exemple, iar Mircea Lucescu era recunoscut în tinerețe pentru promovarea tinerilor, cum s-a întâmplat cu Mateuț, Andone, Gabor și Rednic la Corvinul sau cu Lupescu și Răducioiu la Dinamo.

Ok, Il Luce e acum mai precaut, mai conservator, merge pe mâna celor care au ridicat naționala mare la turneul final al Campionatului European și care au jucat acolo. Echipa e formată, totul funcționează excelent, de ce ar schimba? Dar sunt convins că e foarte atent la ce vine din urmă și că va aduce ușor-ușor fotbaliști de la tineret.

Eu zic că următorii ar putea face față de acum în prima reprezentativă:

Sava. Are reflexe, acoperă bine poarta, iese bine pe centrări. Singurul impediment: nu e titular la echipa de club. Îmi pare la fel de bun ca Niță sau Târnovanu.

Borza. A crescut în joc, s-a cumințit în viața extrasportivă, sau așa sperăm, bun la deposedare, vede jocul și în adâncime, dovadă pasa excelentă pentru Louis Miunteanu la golul de 2-0. Ar putea fi concurentul pe post al lui Bancu, mai ales că Alex Chipciu e pe final de carieră, iar altă „dublură” nu prea există (folosirea lui Sorescu e o improvizație).

Umit Akdag. Un fizic de excepție, e puternic, câștigă cea mai mare parte a duelurilor la cap, periculos în atac la fazele noastre fixe – a și înscris pentru 3-1 contra Elveției. Poate fi folosit la un moment dat alături de Drăgușin, dar marea problemă este dacă va dori să joace pentru România și la naționala mare.

Perianu. Mie îmi place foarte mult. E discret în joc, dar foarte util la intercepție, vine din spate și pe faza ofensivă și nu se sfiește să tragă la poartă de la distanță. Poate fi încercat uneori când îl odihnim pe Marius Marin, deși văd că Lucescu nu prea își odihnește titularii.

Louis Munteanu mi se pare a fi peste Alibec și Pușcaș la ora actuală. Inteligent, incisiv, cu un simț dezvoltat al golului, poate fi și altruist, dovadă cele trei pase decisive din meciul cu elvețienii.

Octavian Popescu. De-abia acum arată a fotbalist, a câștigat în sfârșit la capitolul încredere, își poate pune talentul imens în slujba echipei. Ar trebui să concureze cu Mihăilă, Mitriță și Florinel Coman. Greu de pătruns, nu-i așa? 

Ianis Stoica. Veți zice că a dat două goluri și, gata, îl și vedem mare fotbalist. Eu l-am remarcat de când juca pentru FCSB. Are viteză de joc și viteză de execuție, e și marcator și inițiator de acțiuni ofensive. Bineînțeles, e greu să-l comparăm deocamdată cu Man, cel care joacă pe poziția lui, pentru că acesta din urmă a ajuns la un nivel foarte înalt în carieră. Dar Stoica e de urmărit.

Nu trebuie să-l omitem din această ecuație a calificării și a jocului acesta entuziasmant pe Daniel Pancu. El a construit această concepție permanent ofensivă a naționalei de tineret, dublată de o apărare fermă și greu de depășit de adversari. 

Umbra pe fruntea lui Pancu vine însă, din păcate, din această ieșire necontrolată din minutul 28 al confruntării cu Elveția. Nu avea ce să caute la mijlocul terenului nici dacă protesta decent, darămite cu acele gesturi agresive, de parcă voia să-l linșeze pe arbitru. La 47 de ani, ar trebui să fie mai liniștit, să imprime calm, nu o tensiune exacerbată. Dacă-ți vezi antrenorul acolo, manifestându-se vehement, ești tentat să faci la fel, vezi cazul Blănuță.

Întorcându-ne la jucători, putem spune că avem viitor. Important e ca ei să joace la echipele de club și să-și continue ascensiunea. Va veni și vremea lor la naționala mare.