Tinerii tricolori au deschis scorul în minutul 15 prin Ianis Stoica. A urmat apoi o fază tensionată, la finalul căreia Daniel Pancu s-a ales cu cartonașul roșu și a fost trimis la lojă.
Umit Akdag a înscris primul său gol pentru naționala U21
Tot Ianis Stoica a făcut 2-0, după o fază superbă construită de tinerii tricolori. Elvețienii au redus din diferența de pe tabelă în minutul 65, prin Albian Hajdari, însă, trei minute mai târziu, tricolorii au refăcut avantajul de două goluri.
Pentru 3-1 a înscris Umit Akdag. După un corner la poarta elvețienilor, balonul a ajuns la Louis Munteanu, care a șutat spre poartă, dar portarul Marvin Keller a reușit să respingă. Mingea a ajuns la picioarele lui Umit Akdag, care a șutat și a făcut 3-1. A fost primul gol marcat la echipa națională de Umit Akdag.
Daniel Pancu: ”Nu știu dacă Umit Akdag ar accepta o convocare la naționala de seniori!”
Fundașul român cu cetățenie turcă a debutat recent la Toulouse în Ligue 1. Chiar dacă a reprezentat România la echipa de tineret, Umit Akdag ar lua în calcul să reprezinte Turcia, a spus chiar Daniel Pancu.
”Părerea mea este că Umit e și acum un jucător bun de convocat la naționala mare, însă nu poate fi decizia mea și oricum nu știu ce ar alege el. E foarte legat de Turcia, nu știu dacă ar accepta o convocare în naționala de seniori a României.
O singură dată am adus în discuție subiectul alegerii între România și Turcia. Mi-a spus că acum are ambiția să ne calificăm la Campionatul European cu naționala de tineret și că va vedea mai târziu cum va proceda. Părinții lui sunt turci amândoi. Băiatul s-a născut în București, unde a locuit până la unsprezece ani”, a spus Pancu, potrivit Fanatik.ro.