10 lucruri despre adversara Romaniei. Nationala U21 a Angliei valoreaza de 5 ori mai mult decat echipa lui Radoi

10 lucruri despre adversara Romaniei. Nationala U21 a Angliei valoreaza de 5 ori mai mult decat echipa lui Radoi Nationala

Partida Romania - Anglia, se va juca vineri, 21 iunie, de la ora 19.30, si va fi live text pe Sport.ro.

1. Ultima intalnire dintre cele doua echipe a avut loc pe 24 martie 2018. Anglia a castigat meciul amical desfasurat la Wolverhampton, scor 2-1. Pentru britanici au marcat Demaray Gray si Trent Alexander-Arnold, in timp ce pentru “tricolorii mici” a punctat Valentin Costache, dintr-o centrare a lui Ianis Hagi.

2. “The Young Lions” s-au calificat la Campionatul European 2019, dupa ce au castigat Grupa 4 preliminara, cu 26 puncte, in fata Olandei (18p), Ucrainei (17p), Scotiei (14p), Letoniei (4p) si Andorrei (3p).

3. Desi au multi jucatori cu meciuri in Premier League, nationala U21 a Angliei nu beneficiaza pentru competitia din Italia si San Marino de serviciile unor jucatori importanti, precum Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Ben Chilwell (Leicester), Joe Gomez (Liverpool), Lewis Cook (Bournemouth), Ruben Loftus-Cheek (Chelsea), Harry Winks (Tottenham), Callum Hudson-Odoi (Chelsea), Dele Ali (Tottenham), Jadon Sancho (Borussia Dortmund) sau Marcus Rashford (Manchester United).

4. Antrenorul Angliei, Adrian Boothroyd (48 ani), a jucat pe postul de fundas la Huddersfield Town, Bristol Rovers, Heart of Midlothian, Mansfield Town si Peterborough United. Ca antrenor, el le-a pregatit pe Watford, Colchester United, Coventry City, Northampton Town, dar si reprezentativele U19, U20 si U21 ale Angliei. Cele mai mari performante ca antrenor sunt promovarea in Premier League cu Watford, in 2006, si castigarea turneului de la Toulon, in 2018, cu echipa Anglia U21, al 7-lea titlu al englezilor la prestigiosul turneu de tineret.

5. Golgheterul all-time al nationalei U21 a Angliei este Alan Shearer, care a marcat de 13 ori, intre 1990 si 1992, la egalitate cu Francis Jeffers (1999-2003). Din actualul lot, cel mai bun marcator este Dominic Solanke, cu 9 reusite. Clasamentul all-time al prezentelor este dominat de James Milner, care a jucat de 46 de ori, intre 2004 si 2009. Din lotul convocat pentru Euro 2019, cele mai multe meciuri le au Tammy Abraham si Demarai Gray, ambii cu 24 de selectii.

6. Valoarea totala a lotului echipei de tineret a Angliei este de 305,50 milioane de euro. Cei mai scumpi jucatori sunt James Maddison (40 mil. euro), Ryan Sessegnon (35 mil. euro) si Aaron Wan-Bissaka (35 mil. euro). Lotul Romaniei este apreciat la 60,95 milioane de euro, iar cei mai scumpi jucatori sunt Ionut Radu (15 mil. euro), Ianis Hagi (6 mil. euro) si Dennis Man (5,5 mil. euro).

7. De-a lungul timpului, cele doua echipe s-au intalnit in mai multe meciuri oficiale si amicale. In preliminariile Euro 1982, Romania a castigat cu 4-0, la Ploiesti (14 octombrie 1980), si a pierdut cu 3-0 returul de la Swindon (25 februarie 1981). In preliminariile Euro 1986, Romania a remizat cu Anglia pe teren propriu, 0-0, la Brasov (30 aprilie 1985), si a pierdut in deplasare, 3-0, la Ipswich (10 septembrie 1985). Pe 21 august 2007, Anglia si Romania remizau, 1-1, intr-un meci amical jucat la Bristol. In play-off-ul pentru Euro 2011, Anglia invingea, 2-1, la Norwich (8 octombrie 2010), iar returul de la Botosani s-a terminat la egalitate, 0-0 (12 octombrie 2010). Un alt amical s-a desfasurat pe 21 martie 2013, la High Wycombe, fiind castigat categoric de Anglia, scor 3-0. Ultima intalnire dintre cele doua echipa a avut loc pe 24 martie 2018, cand Anglia s-a impus la limita, 2-1, in amicalul jucat la Wolverhampton.

8. Toti jucatorii din lotul Angliei au debutat la nivel de seniori. Din cei 23 de fotbalisti, 17 au meciuri in Premier League, 4 au jucat in Championship (L2) la cel mai inalt nivel al lor, iar 2 au evoluat in prima liga a unei alte tari. In lotul Romaniei, doar Alex Pascanu nu are meciuri la nivel de seniori, el evoluand doar pentru Leicester U23.

9. De-a lungul timpului, Anglia a castigat de doua ori titlul de campioana europeana, la editiile din 1982 (3-1, 2-3 cu RFG) si 1984 (1-0, 2-0 cu Spania), si a mai jucat o finala, in 2009 (0-4 cu Germania). Romania s-a calificat la doar doua turnee finale de CE (1998, 2019), cea mai buna clasare fiind locul 8 din 1998.

10. Echipa probabila a Angliei pentru partida cu Romania: Henderson - Wan-Bissaka, Tomori, Clarke- Salter, Dasilva - Sessegnon, Maddison, Foden - Abraham, Solanke, Gray

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!