După victoria clară a României împotriva Ciprului, scor 3-0, în etapa a treia din Liga Națiunilor, Cristi Dulca, fost jucător la Rapid, a lăudat evoluția echipei naționale și atmosfera creată de fanii români prezenți la Larnaca.
Dulca a remarcat prezența masivă a suporterilor români în Cipru și a făcut o glumă, cum că ar fi crezut că meciul se joacă de fapt pe Arena Natională.
A rămas "mască" după Cipru - România 0-3: "Înainte aveam probleme"
Mai mult, Dulca a vorbit la superlativ despre Mircea Lucescu și despre impactul său asupra echipei și a explicat că antrenorul știe să gestioneze psihologia jucătorilor și să mențină continuitatea.
”Am urmărit discuțiile. Eu cunoscându-l pe nea Mircea foarte bine, am văzut multe lucruri din ce făcea el la echipele la club. A menținut aceeași echipă. Menținea și atunci jucătorii și nu făcea multe.
Și la schema golului lui Drăgușin, mi-a amintit de perioada când antrena la Rapid. Se vedea încrederea lor de a juca. Sunt foarte mulți jucători care joacă titulari în campionate puternice ca Spania sau Italia.
De meci ce să spun? Am crezut că se joacă în România, la cât de mulți suporteri au fost la meci. Sunt foarte mulți români în Cipru.
Eu cred că a contat foarte mult că au participat la EURO. Contează că jucătorii joacă titulari în campionate bune. Cred că suntem buni. Văd încredere și tupeu la jucători.
Nea Mircea e antrenorul care știe să formeze echipe și să umble la psihologia jucătorilor. Arată bine echipa până la urmă. De ce să nu ne bucurăm de acest rezultat? La fiecare meci înscriem. Înainte aveam probleme cu echipele mici sau mai slab cotate”, a spus Cristi Dulca, conform Digi Sport.
Naționala României se află în fruntea Grupei C2 din Liga Națiunilor, cu 9 puncte, și urmează să înfrunte Lituania la Kaunas, pe 15 octombrie, de la ora 21:45.
Cele două formații își vor da întâlnire pe stadionul "Darius and Girenas" și "bătălia" poarte fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.