Adrian Bumbescu știe ce urmează pentru România lui Mircea Lucescu

Adrian Bumbescu știe ce urmează pentru România lui Mircea Lucescu Nationala

Ediţia din 2026 a Campionatului Mondial va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Din articol

Adrian Bumbescu, actual antrenor la Centrul de Copii și Juniori de la CSA Steaua, a rămas pe retina fanilor drept unul dintre cei mai valoroși fundași centrali ai fotbalului românesc în anii '80. Câștigător al Cupei Campionilor Europeani cu Steaua în 1986, Bumbescu n-a avut șansa să prindă lotul pentru Coppa del Mondo. 

Mereu un analist obiectiv al fotbalului românesc, fostul stoper din Ghencea a vorbit recent despre echipa națională, condusă de Mircea Lucescu. Tricolorii și-au aflat în această lună grupa din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. 

„Trebuie să avem mare grijă. Mircea Lucescu știe să pregătească meciurile, l-am avut și eu antrenor. Le știe și cred că ne vom califica, mai greu cu Austria, pentru că sunt o forță.

Cred că ne va duce, avem echipă bună, antrenor bun, suporteri nu mai vorbesc. O îmbinare extraordinară”, a declarat Adrian Bumbescu, potrivit as.ro.

Programul Grupei H:

21 martie

21:45 – Cipru – San Marino

21:45 – ROMÂNIA – Bosnia şi Herţegovina

24 martie

21:45 – Bosnia şi Herţegovina – Cipru

21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

16:00 – Bosnia şi Herţegovina – San Marino

21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie

21:45 – ROMÂNIA – Cipru

21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie

21:45 – Austria – Cipru

21:45 – San Marino – Bosnia şi Herţegovina

9 septembrie

21:45 – Bosnia şi Herţegovina – Austria

21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

21:45 – Austria – San Marino

21:45 – Cipru – Bosnia şi Herţegovina

12 octombrie

16:00 – San Marino – Cipru

21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

19:00 – Cipru – Austria

21:45 – Bosnia şi Herţegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

21:45 – Austria – Bosnia şi Herţegovina

21:45 – ROMÂNIA – San Marino

Ediţia din 2026 a Campionatului Mondial va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Finala se va disputa la New York, New Jersey, duminică, 19 iulie 2026, iar meciul de deschidere, în care va evolua echipa naţională a Mexicului, este programat să se joace pe “Estadio Azteca”, în Mexico City, joi, 11 iunie 2026.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!