GALERIE FOTO Ajutoare din Asia pentru Edi Iordănescu și "tricolori"! Cine a stat pe marginea terenului la antrenamentul de aseară
Echipa națională a efectuat duminică seara primul antrenament înaintea partidelor amicale cu Irlanda de Nord (vineri, 22 martie, 21:45, Arena Națională) și Columbia (marți, 26 martie, 21:30, Civitas Metropolitano, Madrid).
Doar opt jucători au ieșit pe teren la primul antrenament
La ședința de pregătire au participat doar opt jucători (Marian Aioani, Cristian Manea, Andrei Burcă, Alexandru Cicâldău, Răzvan Marin, Ianis Hagi, Denis Alibec, Florin Tănase), alți 10 făcând mișcare în sala de forță, iar restul de 11 trebuia să ajungă în țară aseară sau în această dimineață.
Mai mulți oficiali FRF au urmărit ședința de pregătire, printre care președintele Răzvan Burleanu și secretarul general adjunct Gabriel Bodescu, iar o echipă de filmare continuă munca la filmul care se va lansa pe 9 mai. O prezență nouă a fost cea a celor doi muncitori străini care se vor ocupa de acum înainte de terenurile celor două Centre Naționale de Fotbal.
Îngijitorul terenurilor de la FRF va avea doi asistenți din Sri Lanka
Doi tineri din Sri Lanka au fost angajați să ajute la păstrarea în perfectă stare a gazoanelor celor patru terenuri de la CNF Mogoșoaia și CNF Buftea. Aceștia sunt calificați ca grădinari, dar se află încă în faza în care învață toate detaliile noii lor activități, sub coordonarea unui coleg român.
Oficialii FRF par mulțumiți de cei doi, caracterizându-i ca muncitori și cuminți. Dacă experimentul va reuși, cele două baze sportive ale FRF ar putea primi un aflux de muncitori străini, locațiile având deficit pe partea de agenți de curățenie, meșteri și bucătari.
Guvernul a aprobat peste 100.000 de contracte de muncă
Guvernul României a aprobat peste 100.000 de contracte de muncă pentru muncitori din afara UE, majoritatea din țări ca Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam, Pakistan, Sri Lanka sau Bangladesh. Aceștia au ocupat locuri în domenii unde patronii se plângeau de lipsa acută a forței de muncă, precum construții, curierat, HoReCa, agricultură, asamblarea, montarea pieselor și manipularea mărfurilor.
Majoritatea sunt considerați foarte sârguincioși, pentru că vin în România pe salarii de 5-10 ori mai mari decât în țările de origine, singura problemă fiind că 20% din muncitorii străini veniți în România, mai ales cei din partea vestică a țării, fug ilegal în Europa de Vest, acolo unde chiar și locurile de muncă "la negru" sunt mult mai bine plătite decât în România și ajutoarele sociale sunt mult mai consistente.
Sri lanka este o țară insulară din Sudul Asiei, cunoscută în trecut ca Ceylon. Are o populație de 22 de milioane de locuitori, majoritatea de origine singhaleză și religie budistă. Țara are un PIB per capita de 3.293 dolari, de aproape șapte ori mai mic față de România (20.214 de dolari). Țara rămâne în continuare una agricolă, fiind celebră pentru calitatea culturilor de ceai, cafea, scoțișoară, cauciuc natural și zahăr.
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News