Albion Rrahmani, mesaj pentru Dan Șucu înainte de Kosovo - România
Albion Rrahmani, fost jucător al Rapidului, a transmis un mesaj emoționant către Dan Șucu, finanțatorul giuleștenilor, după transferul său la Sparta Praga.
Kosovo o va lua în primire pe selecționata României vineri, 6 septembrie, nu mai devreme de ora 21:45. Partida se va disputa pe stadionul "Fadil Vokrri" din Priștina și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro.
Albion Rrahmani, mesaj pentru Dan Șucu înainte de Kosovo - România
Înainte de "duelul de foc", Rrahmani a vorbit cu recunoștință despre perioada petrecută în Giulești.
Winger-ul în vârstă de 24 de ani a explicat că perioada petrecută lângă Podul Grant a fost un moment esențial în cariera sa.
Atacantul kosovar, pentru care campioana Cehiei a plătit cinci milioane de euro, i-a mulțumit lui Șucu pentru tot sprijinul oferit și și-a exprimat aprecierea pentru foștii săi colegi de la Rapid.
În semn de apreciere pentru fanii Rapidului, Rrahmani a învățat și câteva cuvinte românești, dintre care cel mai important a fost „Forța, Rapid!”
„Mă simt foarte bine la Sparta, a fost un pas bun pentru mine, vreau doar să mă îmbunătățesc. (N.r. Ești cel mai scump transfer din istoria Rapidului) E important, sunt mândru de mine și mă bucur că am ajutat Rapidul. Mereu îmi voi aminti de acest moment, de transferul de la Rapid, și vreau să-i mulțumesc din nou lui Dan (n.r. Dan Șucu), a făcut multe pentru mine.
Sunt o echipă bună, trebuie doar să aibă încredere în ei. Sper să obțină ceva în acest an, pentru că sunt băieți grozavi, o echipă bună.
A fost visul meu să joc în Champions League, acum e o realitate. Acum îmi trăiesc visul.
Îmi voi aminti de totul din România, a fost un pas foarte bun pentru mine să merg acolo. Sunt ca o familie pentru mine, o să-i susțin și mă voi uita la meciurile lor. (N.r. Ce cuvinte ai învățat în limba română) Forța, Rapid! Altceva nu știu să spun”, a declarat Albion Rrahmani, conform AS.ro.
Cine va fi "decarul" României în meciurile din Nations League
Stanciu, căpitanul echipei, va reveni la numărul 10, pe care l-a purtat cu succes în trecut. De menționat este faptul că la EURO 2024, Stanciu a renunțat temporar la acest număr pentru a purta #21, în semn de solidaritate cu Olimpiu Moruțan, care suferise o accidentare gravă.
Astfel, „decarul” naționalei va readuce numărul 10 în prim-plan. Așa arată restul de numere:
- 1. Florin Niță
- 2. Andrei Rațiu
- 3. Radu Drăgușin
- 4. Cristi Manea
- 5. Virgil Ghiță
- 6. Marius Marin
- 7. Denis Alibec
- 8. Andrei Artean
- 9. George Pușcaș
- 10. Nicolae Stanciu
- 11. Nicușor Bancu
- 12. Laurențiu Popescu
- 13. Valentin Mihăilă
- 14. Ianis Hagi
- 15. Andrei Burcă
- 16. Ștefan Târnovanu
- 17. Florinel Coman
- 18. Răzvan Marin
- 19. Denis Drăguș
- 20. Dennis Man
- 21. Darius Olaru
- 22. Alexandru Mitriță
- 23. Deian Sorescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News