Alexandru Cretu, surpriza placuta din dubla cu Irlanda de Nord si Austria: "Parca juca de 7 ani la nationala, trebuie subliniat aportul lui!"
Alexandru Cretu (28 de ani) a fost convocat in premiera de Mirel Radoi la nationala mare a Romaniei pentru dubla cu Irlanda de Nord si Austria.
Cretu a fost trimis in teren la pauza meciului cu Irlanda de Nord, cand l-a inlocuit pe Ianis Hagi. Mirel Radoi a decis sa il titularizeze in duelul cu Austria de luni seara, iar mutarea s-a dovedit a fi inspirata.
Mijlocasul lui Maribor (n. r. Slovenia) a facut o partida foarte buna si jocul sau a fost scos in evidenta de omul care il selectiona pentru prima data la nationala de tineret, Emil Sandoi.
"Cretu era jucatorul lui Poli Iasi si jucase ultimul sezon in Liga 3 la Corvinul Hunedoara. L-am chemat la tineret, l-am bagat titular din primele meciuri si a inceput sa joace si la Iasi. Era un copil atunci, dar ma bucur foarte mult pentru el, aseara am vazut un jucator matur, cat se poate de potrivit pentru postul pe care il joaca, foare echilibrat in tot ceea ce a facut pe teren, nu s-a pierdut cand a avut mingea. A pasat cu o dezinvoltura de ziceai ca joaca de 7 ani la nationala. Toata echipa mi-a placut, dar trebuie subliniat si aportul pe care l-a avut el si discplina tactica pe care a aratat-o pe toata durata partidei", a spus Emil Sandoi la Ora Exacta in Sport.
Cretu evolueaza la Maribor din februarie 2018. In sezonul trecut a evoluat in 35 de partide pentru echipa slovena in toate competitiile. Cretu este cotat la 400.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Emil Sandoi: "Alibec e un talent innascut!"
Fostul selectioner al nationalei U21 si actualul antrenor al Chindiei Targoviste, Emil Sandoi a vorbit si despre schimbarea radicala pe care a aratat-o Alibec sub comanda lui Mirel Radoi. Atacantul Astrei a muncit foarte mult atat in partida cu Irlanda de Nord, cat si in cea cu Austria, in care a reusit sa si inscrie.
"Alibec este un talent innascut. Eu il cunosc tot de la nationala de tineret. E un talent innascut care poate sa faca diferenta oricand. L-am vazut si altruist si dornic sa se sacrifice pe teren pentru interesul echipei. O schimbare mult in bine si cred ca asta asteptam toti oamenii de fotbal de la el. Ne-a demonstrat de multe ori ca are talent cu carul", a mai spus Emil Sandoi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News