La finalul meciului, Andrei Burcă a dat vina pe ghinion pentru eșecul suferit de tricolori.
Andrei Burcă: ”Mingea n-a vrut să intre în poartă!”
Stâlpul din apărarea echipei naționale susține că tricolorii lui Mircea Lucescu a dominat partida cu Bosnia, însă ”mingea nu a vrut să intre în poartă”.
”A fost o partidă dificilă, dar, în același timp, consider că am dominat-o, am avut foarte multe ocazii. Ei au avut golul și apoi ultima fază, ce s-a mai întâmplat, dar, în rest, consider că i-am dominat, am pasat.
Asta am pregătit, am avut multe ocazii. Din păcate, nu am reușit să o băgăm în poartă, se întâmplă astfel de partide. Acum nu ne rămâne decât să mergem înainte, mai sunt șapte meciuri, suntem obligați să câștigăm următoarea partidă și apoi să vedem ce putem face.
Asta ne-am dorit, am intrat pe teren pentru a câștiga, dar se mai întâmplă să nu vrea mingea să intre în poartă. Atât timp cât am dominat partida și ne-am făcut jocul... sunt astfel de zile, dar important este să creștem, să jucăm și mai bine de atât, să avem și mai multe ocazii și să dăm mai multe goluri decât adversarul”, a spus Andrei Burcă după meci.