Andrei Rațiu, mesaj războinic înainte de România - Kosovo: "Trebuie să începem cu curaj"
Înainte de debutul în Liga Națiunilor, echipa națională de fotbal a României se pregătește intens sub conducerea noului selecționer, Mircea Lucescu.
Cu meciuri programate împotriva Kosovo și Lituania în această lună, tricolorii sunt încrezători și plini de motivație. Printre cei convocați de „Il Luce” se află și fundașul Andrei Rațiu, care a transmis un mesaj puternic înainte de confruntarea cu Kosovo.
Andrei Rațiu, mesaj războinic înainte de România - Kosovo: "Trebuie să începem cu curaj"
Rațiu, jucător al celor de la Rayo Vallecano, și-a exprimat entuziasmul și determinarea pentru această nouă provocare. Fundașul român este conștient de importanța meciurilor din Liga Națiunilor și crede că echipa națională are șanse mari să ajungă în play-off-ul pentru Campionatul Mondial.
"De abia așteptam (n.r. – să mă revăd cu colegii) după această vară frumoasă.
Încă se mai simte puțin (n.r. – euforia de la EURO), dar, bineînțeles, a trecut.
De multe ori vorbeam cu vreun coleg că nu voiam să se termine. Am fost foarte trist când am plecat de acolo.
(n.r - despre celebra poză cu mâinile în cap) Nu îmi venea să cred; era un gol foarte frumos și înainte de acel gol am suferit mult. Era un meci deschis, nu se știa cine câștigă, și cred că acel gol ne-a ajutat pe toți și am prins foarte mult curaj să câștigăm meciul.
Avem o mare șansă să intrăm în play-off pentru campionatul mondial și trebuie să începem cu dreptul, să fim la fel de uniți ca până acum și să luăm cele 6 puncte.
O să fie meciuri grele, bineînțeles; știm din trecut cum este cu Kosovo, mai ales la ei acasă. O să fie un meci cu multe dueluri, cu mingi câștigate, și cred că trebuie să fim un grup foarte unit, să jucăm cum știm noi pentru a lua cele 3 puncte de acolo. Acasă trebuie să începem cu curaj din nou; cred că suntem pe drumul bun.
E o onoare pentru mine (n.r - să fie sub comanda lui Mircea Lucescu). Nu am avut timp încă să lucrez cu el și de abia aștept să încep", a declarat Andrei Rațiu, într-un interviu FRF.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 25/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova (0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 21/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 31/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 21/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Iulian CRISTEA (Universitatea Cluj, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 28/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 74/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 59/5), Marius MARIN (Pisa | Italia, 22/0), Darius OLARU (FCSB, 20/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 39/5), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 24/4), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 17/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova | 18/3), Andrei ARTEAN (CFR Cluj | 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 15/3), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 44/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 39/5).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News