Antrenorul pe care MM Stoica îl cere la națională! Cum ar trebui FRF să schimbe strategia

Antrenorul pe care MM Stoica îl cere la națională! Cum ar trebui FRF să schimbe strategia Nationala

România nu a reușit să învingă Finlanda, la Helsinki, scoțând doar un rezultat de egalitate, scor 0-0, ceea ce o menține pe ultimul loc în grupa a treia a Ligii B din Liga Națiunilor.

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, este de părere că la națională ar trebui adus un antrenor școlit în italia, capabil să rezolve problemele din defensiva naționalei.

Oficialul vicecampioanei consideră că exemplul Ungariei, care l-a pus la cârma naționalei pe italianul Marco Rossi, ar trebui urmat și de România.

MM: „Ar trebui urmat exemplul Ungariei!”

„Eu cred că modelul maghiarilor ar trebui urmat. Nu trebuie să avem neapărat un antrenor român. Antrenorii români de mare valoare stau pe milioane afară. La momentul actual eu cred că dacă ar fi toţi, prin absurd, disponibili pentru naţinională, ar exista bani de salariu, finala ar fi între Olăroiu şi Răzvan Lucescu. Bun, nu sunt disponibili. Echipa naţională nu poate ajunge să concureze cu cluburile respective. 

Atunci aduc un antrenor străin, nu neapărat un antrenor străin care nu ştia, care era lăsat de fotbal, cum era Daum. Daum era lăsat, nu ştia de capul lui. Aduc un Rossi (n.r. - selecţionerul Ungariei), habar nu am, italieni. Mă gândeam la genul Stamaccioni. Există atât de mulţi antrenori în Italia. Italia, un izvor de antrenori. La naţională nu trebuie să-i dau un salariu extraordinar, dar o încerc şi pe asta. Vrei un antrenor ca să ce? Să fie ascultător? Nu trebuie să fie neapărat român, din moment ce ungurii au făcut ce au făcut cu un străin”, a declarat Mihai Stoica.

Pe 26 septembrie au loc ultimele meciuri, România - Bosnia şi Muntenegru - Finlanda. România are nevoie de victorie cu Bosnia şi ca Finlanda să nu câştige la Podgorica pentru a nu retrograda în a treia grupa valorică.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!