Are 16 ani, 1,90 m inaltime, a dus nationala la Euro si este foarte aproape sa semneze cu Juventus!
LPS Banatul este o adevarata fabrica de talente. Fundasul central Deian Boldor joaca in echipa nationala Under 17 care s-a calificat la Euro 2011. Boldor se afla in vizorul mai multor echipe tari din Europa si este foarte aproape sa semneze in aceste zile cu Juventus Torino.
Capitanul nationalei Under 16 a Romaniei, Deian este baiatul fostului mare portar banatean Adi Boldor. La nici 16 ani, pustiul are 44 la picior si 1.90 m inaltime. calitati fizice si tehnice impresionante. Pregatit de Cristi Petcu, tanarul fotbalist a fost deja la Torino, unde a si jucat un meci scoala cu juniorii de la Juventus, contra echipei mari.
"M-am simtit foarte increzator, am crezut mult in ceea ce am invatat pana acum, si aveam incredere in mine ca pot trece peste toate testele puse de ei. Nu conta cu ce echipa ma pregatesc, pentru inceput este o realizare frumoasa pentru varsta mea sa joc contra unor superfotbalisti ca Del Piero, Krasic si toti cei de la Juventus, dar obiectivul meu e sa raman acolo sa fac parte din colectivul lor. Dupa cum m-am prezentat si ce am reusit sunt sanse foarte mari ca sa semnez, dar astept in urmatoarea perioada o oferta”, spune Boldor in banatsport.ro.
"E un jucator cu foarte multe calitati, de mare perspectiva”, Cristi Petcu, antrenor LPS.
"Cu siguranta Deian are toate calitatile sa ajunga un fotbalist de top. Si merita acest lucru pentru ca este foarte serios in tot ceea ce face”, Sorin Badea, antrenor LPS Banatul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News