EXCLUSIV ”Are o maturitate pe care nu i-o dă vârsta, ci valoarea individuală”. Laude pe bandă rulantă pentru Tavi Popescu

”Are o maturitate pe care nu i-o dă vârsta, ci valoarea individuală”. Laude pe bandă rulantă pentru Tavi Popescu Nationala

România - Grecia 0-1 | Octavian Popescu a debutat pentru echipa națională sub comanda lui Edi Iordănescu.

Atacantul celor de la FCSB a fost introdus în minutul 61 al partidei, în locul lui Alexandru Mitriță, și a lăsat o impresie bună la prima apriție în tricoul naționalei de seniori. Emil Săndoi l-a lăudat pe puștiul vicecampioanei pentru prestația sa în cele 30 de minute cu Grecia.

România - Grecia 0-1 | Laude pentru Octavian Popescu

„Edi a făcut aceste trei schimbări și chiar l-a poziționat pe Tănase mai aproape de Octavian Popescu și a fost o schimbare inspirată, din punctul meu de vedere. Ivan a fost mult mai periculos pe partea dreaptă, mult mai percutant. A fost periculos, Tavi Popescu are o maturitate pe care nu i-o dă vârsta, ci de valoarea individuală pe care o are. 

L-am văzut ca și când a fost la a 20-a acțiune, fără trac. A încercat și acțiuni individuale, așa cum a decurs jocul s-a descurcat foarte bine. Tănase a combinat destul de bine cu Tavi Popescu la partea stângă”, a spus Emil Săndoi, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Debutantul din naționala României a fost activ în cele 30 de minute petrecute pe teren, a arătat dezinvoltură și a ieșit în evidență cu un dribling din minutul 83, când a trecut mingea printre picioarele lui Manolis Siopis, jucător la Trabzonspor, care a încercat să-l deposedeze cu o intrare prin alunecare.

Ulterior, jucătorul lui FCSB a avansat spre careul advers și l-a forțat pe căpitanul Anastasios Bakasetas să comită un fault de cartonaș galben.

VIDEO - Momentul în care Octavian Popescu debutează la echipa națională

Octavian Popescu: ”Mă cunoșteam de la FCSB cu domnul selecționer”

„Nu am primit botezul încă. A fost un meci frumos, o atmosferă foate frumoasă, dar din păcate nu am reușit să câștigăm. Ce, am fost fericit când am fost chemat, am sunat pe cine mi-a venit primul în minte. 

Am dormit foarte liniștit, am dormit și la prânz. Așteptam convocarea. Am fost foarte pregătit și sunt fericit că am reușit să debutez. M-a integrat foarte bine Tănase cu colegii. 

Mă cunoșteam de la FCSB cu domnul selecționer și s-a comportat foarte bine și mă ajută foarte mult toată lumea din staff și colegii. Am început foarte bine anul cu 3 sau 4 goluri marcate, cât am reușit să marchez în sezonul trecut în total și sunt foarte fericit. 

E cea mai mare dorință a mea, să ajung cu naționala la un Campionat Mondial și să o calific eu. Mi-aș fi dorit un gol, dar nu a fost să fie”, a declarat Octavian Popescu la PRO X. 

VIDEO - Declarațiile lui Octavian Popescu, după România - Grecia 0-1

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!