Unicul gol al meciului a fost marcat de Armin Gigovic, în minutul 14. România a solicitat un penalty în repriza secundă pentru un henț evident în careul oaspeților, însă arbitrul olandez Danny Makkelie nu a dictat 11 metri nici după ce a revăzut faza la monitorul VAR.
Ce l-a nemulțumit pe Răzvan Marin, după România - Bosnia 0-1
Mijlocașul tricolorilor a declarat că evoluția slabă din debutul partidei și-a pus amprenta asupra scorului și a explicat ce trebuie să se schimbe pentru ca România să păstreze șanse pentru calificarea la Cupa Mondială.
"Nu am intrat cum trebuie. După am controlat tot meciul, dar acele minute au făcut diferenţa, din păcate. Cred că trebuie să învăţăm din acest lucru. Mai avem 7 meciuri, trebuie să ne luptăm până la final. Trebuie să ne păstrăm încrederea, că ne putem califica şi vom vedea ce va fi mai departe.
A fost doar un meci, primul meci. Cum ei ne-au bătut acasă, cred că şi noi putem câştiga la ei. Am arătat destul de bine din punct de vedere al controlului jocului. Putem câştiga şi în Austria, am mai făcut-o acolo. Se joacă până la final.
Ne-am creat 3-4 ocazii mai clare, dar asta e în fotbal. Uneori se ratează, uneori avem o ocazie şi dăm două goluri, Trebuie să învăţăm din acest început de meci, ştiam că nu va fi uşor. Să jucăm altfel, să începem altfel, pentru că aşa nu vom putea ajunge la Mondial.
O să continuăm să dăm totul pentru fani, pentru România, aşa cum am făcut-o până acum şi le promit că vom lupta până la capăt să mergem la Mondial", a declarat Răzvan Marin, după meci.