VIDEO Asta știam și noi, Edi! Edward Iordănescu dă vina pe fotbaliști și pe nivelul din Superligă: ”E principalul motiv pentru care nu punem în practică ce ne propunem”
Naționala României joacă marți cu Kosovo în preliminariile Campionatului European din 2024.
România - Kosovo din preliminariile Euro 2024 se joacă marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, acolo unde ”tricolorii” lui Edward Iordănescu au tremurat serios sâmbătă în 1-1 cu Israel, în fața celor aproape 50.000 de suporteri prezenți în tribune.
În conferința de presă dinaintea întâlnirii cu Kosovo, selecționerul a explicat motivele pentru care naționala nu reușește să joace la un nivel mulțumitor, în ciuda rezultatelor pozitive din aceste preliminarii.
Declarațiile lui Edward Iordănescu
”Când vine jocul, intervine factorul mental și eu subliniez asta. E principalul motiv pentru care nu punem în practică ce ne propunem.
Trebuie un mental mai competitiv. Trebuie să fim mai deciși. Pentru că dacă facem tot ce e bine doar la pregătire și nu luăm punctele, nu e bine.
E provocarea numărul unu pentru mine să reușesc din această coeziune, acest spirit pe care începem să-l câștigăm din nou în vestiar, să facem în așa fel încât să îl gestionăm mai bine emoțional și să-l transformăm în agresivitate.
Seceta de performanță, de opt ani, apasă, lumea nu mai are răbdare, se irită repete, e tristețe că nu am reușit să-i facem să plece acasă mai fericiți. Jucătorii performanți fac declarații, să știți că ajung la urechile lor și îi apasă. Apasă pe umerii acestor băieți și pe tot fotbalul românesc.
Nu avem echipe în Europa. Echipa națională nu poate fi totul pentru fotbalul românesc. Mai jos de atât, că nu putem ajunge, eu nu sunt de acord cu asta. Echipa e neînvinsă. Suntem pe loc calificabil. Nu ne-a bătut nimeni. Cum, necum, am stat în joc.
În afară de noi și de Elveția, toate echipele au pierdut. Uitați-vă și în restul grupelor ce surprize sunt. Performanța atrage performanță. Atrage entuziasm, atrage încredere”, a explicat Edward Iordănescu în conferința de presă de luni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News