Prima reprezentativă a țării a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026.

Grupa pare una ușoară, însă Răzvan Burleanu, președintele FRF, a tras un semnal de alarmă, după tragerea la sorţi de la Zurich, subliniind faptul că nu ar trebui să ne entuziasmăm prea tare, deoarece Austria "şi-a câştigat grupa la EURO".

"Ar însemna să avem a patra grupă câştigată consectiv, după preliminariile EURO 2024, EURO 2024 şi Nations League. Trebuie să fim temperaţi. Trebuie să ne uităm la adversari.

În Cipru ne-am simţit ca acasă. Austria şi-a câştigat grupa la EURO. Merită să fie în urna 1. Misiunea noastră ar fi fost mult mai dificilă dacă întâlneam un nume mare", a spus Răzvan Lucescu după tragerea la sorți.

Când vom debuta în preliminariile Campionatului Mondial

România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998. Ultima ediţie, găzduită de Qatar, în 2022, a fost câştigată de Argentina.

Campania de calificare la CM 2026 va debuta în Europa în martie 2025 şi se va încheia în noiembrie 2025.

Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.

Viitoarea ediţie a Cupei Mondiale, prima cu 48 de echipe, va avea loc între 11 iunie şi 19 iulie 2026, în 16 oraşe din Canada, Mexic şi Statele Unite. Statele Unite vor fi reprezentate de 11 oraşe, Atlanta, Boston, Dallas, Houston, Kansas City, Los Angeles, Miami, New York, Philadelphia, San Francisco, Seattle, Mexicul va găzdui meciuri în trei oraşe, Guadalajara, Mexico City, Monterrey, iar Canada în două, Toronto şi Vancouver.

Finala se va juca pe 19 iulie 2026, la New York/New Jersey.