„Ne-a furat arbitrul!“. Iată refrenul preferat al fotbalului românesc, după înfrângerile pentru care nu vrem să ne asumăm jocul slab. Cum a fost cel cu Bosnia.
După partida de pe Arena Națională, mulți comentatori / specialiști de la noi au bătut moneda pe faza din repriza a doua, când Danny Makkelie n-a acordat un penalty pentru România la un henț evident în careu. Ceea ce a surprins și mai mult a fost că centralul batav chiar s-a dus la marginea terenului, a văzut reluările și abia atunci a ajuns la concluzia că hențul a fost involuntar. Greșeala lui Makkelie pare evidentă și, în mod cert, a influențat rezultatul. Pe de altă parte, până să facă această greșeală, olandezul a mai avut una. Destul de mare, în defavoarea bosniacilor!
După meci, Bogdan Stelea, aflat în studioul Digi Sport, a fost poate singurul om din fotbalul nostru care a atras atenția că Mihai Popescu ar fi trebuit să fie eliminat, în prima repriză, după ce i-a spart nasul lui Edin Dzeko. De altfel, vedeta Bosniei a și fost schimbat, la pauză, și a ajuns la un spital din București.
Firește, presa din Bosnia s-a legat și ea de această fază. Prima Sport a notat ce au scris jurnaliștii de la sportsport.ba despre prestația lui Danny Makkelie pe Arena Națională.
„UEFA a decis ca un meci foarte important de calificare să fie arbitrat de controversatul Danny Makkelie din Olanda. Iar acesta a fost în centrul atenției, pe durata partidei România – Bosnia, din cauza unor decizii pe care le-a luat“, e fragmentul de deschidere din textul semnat de jurnalistul bosniac, Causevic.
„Meciul a fost marcat de prestația arbitrului Danny Makkelie și, în mod cert, ambele echipe au motive să fie nemulțumite de unele decizii luate de acesta. Olandezul nu l-a eliminat pe Popescu (n.r. – Mihai Popescu) în prima repriză, deși acesta l-a lovit pe Dzeko în față. Apoi, în repriza a doua, gazdele au cerut penalty, când Tahirović a comis un henț. Rămâne de văzut dacă UEFA va lua vreo decizie împotriva arbitrului olandez care și în trecut a fost implicat în niște situații controversate. Cea mai mare gafă a comis-o, în martie 2021, când a anulat, în mod eronat, un gol al lui Cristiano Ronaldo într-un meci Serbia – Portugalia“, a scris jurnalistul bosniac.