LIVE TEXT pe Sport.ro vineri de la ora 21:45, naționala României întâlnește Bosnia și Herțegovina în primul meci din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026.

Ce au decis tricolorii înaintea meciului cu Bosnia

Presa din Bosnia a relatat că naționala României este 100% concentrată pe duelul de pe Arena Națională, din debutul preliminariilor pentru turneul final, motiv pentru care au anulat o acțiune de recreere.

Concret, tricolorii au renunțat să mai meargă la cinematograf pentru a viziona documentarul lansat despre "Generația de Suflet", din dorința de a se focusa pe confruntarea de vineri.

"Nu mai merg la film: românii au anulat acțiunea dinaintea meciului cu Bosnia.

Tricolorii sunt concentrați în totalitate pe partida cu Bosnia. Înaintea confruntării era programată o pauză pentru o plimbare la cinema, unde să urmărească cel mai recent film dedicat naționalei. 

Din dorința de a nu întrerupe ritmul antrenamentelor, evenimentul a fost anulat", au scris cei de la faktor.ba.

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino:

Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);

Mijlocași: Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);

Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).