"Ma tem si pentru meciul cu Liechtenstein! Le-am zis in vestiar." Radoi isi desfiinteaza jucatorii dupa cutremurul din Armenia

Romania a pierdut si cu Armenia si tremura pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022. 

Nationala Romaniei are trei puncte obtinute in cele trei meciuri din preliminariile Mondialului din 2022. Dupa infrangerea cu Armenia, Mirel Radoi s-a aratat dezamagit de prestatia si atitudinea jucatorilor sai. 

Mai mult, selectionerul a declarat ca este ingrijorat si pentru meciul cu Liechtenstein, echipa de pe ultimul loc din grupa. 

"Un meci dificil, dupa cum ne asteptam. Am inceput meciul foarte slab, am reusit dupa aceea sa echilibram, chiar sa intoarcem rezultatul, insa in momentul in care am avut nevoie de atitudine si personalitate, sa avem o atitudine mult mai buna decat am avut pana atunci, neexplicabil ne-am relaxat. Probabil am crezut ca meciul este deja incheiat si va fi unul la dispozitia noastra. 

Am primit golurile cum nu ne-am asteptat, erau lucruri simple, le-am discutat deja la analiza. Mi-e greu sa inteleg, in momentul in care se apeleaza la ei si intra pe teren, la ce se pot gandi, daca nu sunt atenti la sedinta sau lucrurile pe care le discutam cu ei. Lucrurile au fost previzibile. 

Nu imi aduc aminte un alt meci in care sa fi avut mai mari emotii in care fundasii lor centrali jucau mingea catre atancatii lor. Nu am inteles de ce am lasat jucatorii de picior drept sa construiasca, in momentul in care noi stiam ca jucatorii Armeniei sunt toti jucatori de picior drept. 

Ceea ce ma pune pe ganduri si e un semnal de alarma este ca am avut doua meciuri in care din punct de vedere al rezultatului si mental, ar fi trebuit sa aratam altfel. Aici ma refer la meciul cu Islanda, sau meciul din seara asta cu Armenia. Daca reuseam sa castigam cele trei puncte eram pe locul doi intr-o situatie favorabila noua. 

Asa cum le-am spus si baietilor, la cum am aratat in seara asta, am emotii si pentru meciul cu Liechtenstein", a spus Mirel Radoi la conferinta de presa. 

Alte declaratii ale selectionerului:  

- despre atitudine: "Nu m-am referit neaparat la jucatorii din atac, chiar daca in momentul in care pierd mingea nu au reactie imediata, ei trebuie sa vina in diagonala catre interiorul terenului. Ma refer la toata echipa. Pierdem impreuna, castigam impreuna". 

- despre jucatorii Armeniei: "I-am vazut la analiza, ce ma frapeaza este ca stiam lucrurile pe care le fac, nu sunt complicate, am discutat cum sa ii inchidem, am vorbit la analiza si totusi nu am putut sa reactionam. De asta spun ca pentru mine e un semnal mare de alarma. Chiar si asa, in momentul in care George a luat al doilea cartonas, ceea ce pentru mine e imposibil de realizat in momentul de fata. Cand stii ca ai cartonas, sa te duci si sa faci o intrare de genul asta, e greu sa il inteleg. 

Pana acum introduceam doar jucatori ofensivi si nu reuseam sa inchidem jocul, am incercat acelasi lucru prin introducerea lui Alexandru Cretu si la fel, nu ne-a iesit. Din punctul asta de vedere, spun ca este un semnal mare de alarma catre noi staff si trebuie sa ne gandim ce facem pe viitor. Daca echipa nu a reactionat cum trebuia.."

- despre schimbari: "Am fost fortati de doua schimbari, Cicaldau si Dennis nu au putut sa mai continue. Aveam o problema cu Vlad, care a simtit ceva dupa cele doua partide, dar a rezistat". 

- concluzii dupa meci: "Din punctul meu de vedere, nu e niciun lucru pozitiv. Chiar si daca am reusit sa intoarcem scorul, au fost doar cateva momente. In momentul de fata, mi-e greu sa vad lucruri pozitive, ma trec sentimente ciudate. Nu as vrea sa vorbesc la cald, trebuie facuta o analiza si repede. Ma asteptam la multe lucruri, dar la o lipsa de atitudine si reactie cand conducem cu 2-1, nu m-am asteptat!

Mi-e greu sa cred ca putem realiza ceva. Noi incercam sa vorbim, sa ne luam de gat cu Spania, Germania. Seara asta ni s-a dat o lectie de atitudine si determinare din partea nationalei Armeniei".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!