S-au încheiat negocierile! Dan Petrescu ar putea fi numit la națională de ziua lui
Răzvan Burleanu i-a găsit înlocuitor lui Mirel Rădoi pe banca naționalei.
După refuzurile lui Gică Hagi și Răzvan Lucescu, șeful FRF s-a reorientat către Dan Petrescu, actualul antrenor al campioanei CFR.
Din informațiile PRO TV, negocierile dintre cele două părți au decurs foarte bine, urmând ca Dan Petrescu să le dea un răspuns oficialilor de la Federație după câteva zile de gândire.
Dan Petrescu ar putea prelua naționala chiar pe 22 decembrie
Totuși, sunt șanse mici ca Petrescu să spună „nu”. Potrivit surselor PRO TV, actualul antrenor al celor de la CFR Cluj ar urma să preia naționala chiar de ziua sa, pe 22 decembrie, când va împlini 54 de ani.
Dan Petrescu se află în acest moment sub contract cu campioana CFR Cluj. Înțelegerea dintre tehnician și ardeleni expiră abia în vara lui 2024.
FRF va trebui să achite o clauză de 600.000 de euro dacă îl vrea pe Dan Petrescu pe banca naționalei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News