Burleanu a confirmat amicalul de lux cu Italia din noiembrie: "E un moment important" Ce spune despre PLECAREA lui Iordanescu
Insulele Feroe 0-3 Romania / Presedintele FRF e fericit. Romania merge sub mandatul sau dupa 7 ani la un turneu final.
Burleanu anunta ca fotbalul romanesc se va schimba in bine dupa aceasta calificare si confirma ca Iordanescu nu e hotarit sa ramana si la turneul final.
"E o zi importanta pentru sportul romanesc. Prin aceatsa calificare, sportul romanesc reintra in elita sportului mondial. Aceasta calificare ne va sprijini enorm in dezvoltarea fotbalului din Romania.
Nu discut acum despre plecarea lui Iordanescu. Eu cred ca va ramane pentru ca merita sa ramana. Ati vazut cum a pregatit meciurile din punct de vedere tactic. Si la BUcuresti si in aceasta seara, azi nu a fost o victorie chinuita. Mi-a fost teama, am ajuns sa depindem de ultimul meci, nu ne doream asta, dar se pare ca trebuie sa treci prin aceste emotii ca sa te poti bucura", a declarat Burleanu.
Presedintele FRF confirma meciul amical cu Italia din luna noiembrie, anuntat azi de Gazzetta dello Sport.
"Avem amical cu Italia, discutiile sunt de 3-4 luni, aveam nevoie sa ne calificam ca sa nu fim nevoit sa mergem la baraj. Noi vrem sa aducem nationala aproape de toti romanii, incepem cu Italia, acolo unde sunt multi romani".
Burleanu crede ca Romania are acum o echipa unita, capabila sa impresioneze la EURO.
"Va fi dificil la EURO, de maine ne apucam de treaba pentru europenele de anul viitor. Romania a castigat o echipa intreaga in aceasta campanie, jucatorii au trecut prin momente dificile, acum cred ca am castigat o echipa", a incheiat seful FRF.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News