Burleanu a vorbit despre refuzul lui Drăgușin de a se prezenta la naționala U21: „Va rămâne foarte mult în urmă!”

Refuzul lui Radu Drăgușin de a se prezenta la naționala U21 a ajuns în atenția președintelui Federației Române de Fotbal.

Ultima acțiune a echipei naționale U21 a declanșat un conflict între Florin Bratu și Florin Manea. Motivul a fost netitularizarea lui Radu Dragușin în amicalul cu Georgia, fundașul fiind trimis pe teren de selecționer în ultimele minute ale partidei. 

Încă de atunci, pe lângă acuzele aruncate lui Bratu, Florin Manea a anunțat că dacă ar fi în locul lui Drăgușin nu s-ar mai prezenta la naționala mică și ar depune actele pentru a dobândi cetățenia italiană. Iar stoperul Sampdoriei pare că i-a urmat sfatul, motivând că nu va participa la meciurile amicale cu Suedia U20 și Mexic U21, pentru a se acomoda la noua echipă de club. 

  • Burleanu A Vorbit Despre Refuzul Lui Dragusin De A Se Prezenta La Nationala U21 Zva Ramane Foarte Mult

Răzvan Burleanu a precizat că nu se aștepta la această reacție din partea jucătorului și că situația sa va fi discutată în cadrul Comisiei Tehnice.

Burleanu: „Dacă va fi nevoie de implicarea mea, o voi face”

Îmi pare rău de această reacție, cred că orice jucător își dorește să evolueze pentru propria națională. Cred că Radu Drăgușin e un jucător inteligent care va înțelege care este rolul echipei naționale în ceea ce privește parcursul său spre înalta performanță. Totodată îmi doresc ca rămânând la echipa de club, să aibă posibilitatea să prindă cât mai multe meciuri în Serie A, pentru că altfel va rămâne foarte mult în urmă față de ceilalți colegi de generație. 

Cred că Florin Bratu a discutat deja cu el, știu că a existat o întâlnire între selecționer și directorul tehnic al Federației Române de Fotbal pe acest subiect. Este un subiect care se va discuta inclusiv în prima ședinție de Comisie Tehnică, și în funcție de asta, vom vedea care sunt pașii următori. Dacă va fi nevoie de implicarea mea, o voi face”, a declarat președintele Federației Române de Fotbal. 

Radu Dragușin a evoluat pentru toate categoriile de juniori ale naționalei României, bifând selecții pentru U15, U16, U17, U18, U19 și U21. Cota jucătorul de 19 ani, în acest moment, este de 3 milioane de euro, conform transfermarkt.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!