În cadrul unei conferințe de presă, Răzvan Burleanu a răspuns ferm când a fost întrebat despre mai multe subiecte interesante. I-a dat replica lui Gigi Becali privind regula Under 21, a anunțat unde va avea loc finala Cupei României, dar a avut un mesaj și pentru Ionel Ganea.
Răzvan Burleanu, mesaj aspru către Ionel Ganea
Fostul mare internațional (45 de selecții / 19 goluri) a spus în urmă cu ceva timp, pentru As.ro, că în sânul primei reprezentative ar fi disensiuni între selecționerul Mircea Lucescu și câțiva jucători.
Burleanu i-a dat replica lui Ganea. Și cu exemple, și cu o doză de ironie. Iată ce a spus șeful de la Casa Fotbalului.
„Există o relaţie extraordinară între toţi jucătorii şi selecţionerul Mircea Lucescu, iar încrederea mea, încrederea noastră, este la cel mai înalt nivel că prin experienţa şi determinarea sa va reuşi practic să facă diferenţa chiar în momentele cheie. Sper să fi oprit aceste zvonuri prin intervenţia mea.
Ionel Ganea joacă la echipa naţională? Ştiam că s-a retras”, a declarat Burleanu.
Ce declarase Ganea
Ionel Ganea, fost atacant la Stuttgart sau Wolverhampton, a susținut că anumiți jucători s-ar da loviți și că se dorește îndepărtarea lui Mircea Lucescu.
„Am înțeles că la națională sunt ceva probleme. Că se vrea îndepărtarea lui Mircea Lucescu. Așa se aude? Așa am auzit eu.
Sunt câțiva jucători, din ce am înțeles eu, care nu mai vor să vină. Se dau loviți. Acum nu cunosc care sunt”, a declarat fostul mare atacant, pentru sursa mai sus menționată.