România a atins perfecțiunea fotbalistică la această ediție a Ligii Națiunilor. După cum sport.ro a arătat aici, prima reprezentativă e pe cale să înregistreze o performanță pe care n-a reușit-o nici măcar Generația de Aur!

Succesul de acum, în actuala ediție a Ligii Națiunilor, vine după ce, sub comanda lui Edward Iordănescu, echipa națională a avut o participare catastrofală la această întrecere, terminând pe 4 din 4 într-o grupă cu Muntenegru, Finlanda și Bosnia. La vremea respectivă, tricolorii au înregistrat 2 victorii, 1 egal și 3 înfrângeri, golaveraj 6-8. Drept urmare, am picat din „B“ în „C“.

Acum însă, grație celor cinci victorii obținute pe teren, plus a 6-a care se prefigurează la „masa verde“, vom reveni în Liga B a Națiunilor pentru ediția 2026-2027. Până atunci însă, pe lângă această performanță sportivă, Federația Română de Fotbal (FRF) a înregistrat și un succes financiar.

Potrivit presei internaționale, UEFA a acordat bonusuri de participare pentru toate naționalele care au jucat în Liga Națiunilor, în funcție de nivelul competiției. Concret, formațiile din Liga A au primit cei mai mulți bani pentru simpla lor participare, câte 1,5 milioane de euro. Mai departe, bonusurile acordate de forul european au fost următoarele:

Liga B: 1.000.000 de euro

Liga C: 750.000 de euro

Liga D: 500.000 de euro

La suma de 750.000 de euro, încasată de FRF pentru participare, se adaugă și cea de 500.000 de euro pentru câștigarea locului 1 în grupa a 2-a a Ligii C. Iar la veniturile FRF, de pe urma Ligii Națiunilor, au contribuit și suporterii români. Pentru că cele trei partide disputate de tricolori, acasă, au stârnit un interes mare în rândul fanilor. La victoria cu Lituania (3-1) au asistat 28,168 de spectatori, la România – Kosovo au fost 48,957 de oameni pe Arena Națională și, aseară, am avut o asistență de 45,318 spectatori, la România – Cipru.

Așadar, câștigurile FRF după această ediție a Ligii Națiunilor depășesc, în mod cert, suma de 5 milioane de euro!