Burleanu s-a speriat de scandalul cu Hagi si a luat masuri! Vintila OUT, Zoltan Kovacs, schimbat din functie!
Razvan Burleanu a luat masuri pentru a stopa scandalul in care a fost implicat Zoltan Kovacs, fostul director tehnic al FRF.
UPDATE 15:38 In urma sedintei de azi, Bogdan Arges Vintila a fost demis de la nationala U17, iar Zoltan Kovacs si-a pierdut functia de sef coordonator al nationalelor de juniori. Omul care a provocat scandalul facut public de Hagi a fost trecut la sectia de metodologie din cadrul FRF.
Anghel Iordanescu a explicat: "Comisia Tehnica a hotarat ca domnului Zoltan Kovacs sa i se ia atributiile de coordonator al tuturor loturilor de juniori si sa treaca in sectorul de metodologie, la sectorul juvenil. Aceste decizii vor fi propuse presedintelui. Soarta domnului Kovacs a fost decisa in urma analizarii comportamentului si relatiei dintre domnia sa si antrenorul principal Bogdan Vintila. S-a mai tinut cont ca a intervenit in repetate randuri, atat in programul de instruire cat si in pregatirea jocurilor. Domnul Kovacs a fost adus in Romania pentru a ajuta, pentru a imbogati activitatea teoretica a fotbalului nostru. El a fost si in Belgia un an de zile la nationala sub 18 ani, dupa care s-a ocupat de acelasi sector pe care i l-am oferit si noi azi, partea teoretica, partea de metodologie."
Astazi va avea loc o sedinta a Comisiei Tehnice din cadrul FRF in care Zoltan Kovacs urmeaza sa fie inlaturat din actuala functie, anunta cotidianul Gazeta Sporturilor.
Razvan Burleanu vrea sa puna capat astfel scandalului declansat de Gica Hagi, dupa ce Ianis, dar si alti jucatori de la U17, ar fi fost umiliti de Kovacs in cadrul "turului de elita" pentru campionatul european.
Insa nu doar aceste acuzatii ii sunt imputate lui Kovacs, ci si rezultatele dezastruoase de la reprezentativele de tineret. Conform sursei citate, unul dintre cei care vor propune inlaturarea lui Zoltan Kovacs din functia de director tehnic al FRF va fi chiar Anghel Iordanescu, cel care s-a plans de superficialitatea croato-belgianului.
Kovacs urmeaza sa fie inlaturat din actuala functie, dar va ramane in structurile FRF, fara sa mai aiba insa contact direct cu jucatorii.
Gica Hagi a cerut demisia lui Zoltan Kovacs, dupa ce acesta le-ar fi spus jucatorilor de la U17 ca "sunt zero" si l-ar fi obligat pe Ianis sa ii care bagajul in aeroport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News