Lituanienii au deschis scorul în minutul 7 prin Kucys, în urma unui penalty controversat, însă tricolorii au întors rezultatul prin golurile semnate de Răzvan Marin (minutul 18P) și Denis Drăguș (minutul 65).
Lituanienii consideră că penalty-ul din startul meciului cu România a fost un ”cadou” din partea arbitrului Nick Walsh
Cea mai controversată fază a partidei a fost chiar penalty-ul prin care lituanienii au deschis scorul, atunci când Rațiu a atins balonul cu mâna. Internaționalul român avea brațul lipit de corp, iar arbitrul a fost chemat la monitorul VAR pentru a revedea faza, însă, cu toate acestea, Nick Walsh a considerat că henț-ul lui Rațiu trebuie sancționat prin lovitură de la 11 metri.
”Cadoul nu a fost destul: românii i-au pedepsit pe luptătorii lituanieni pentru greșelile lor”, au titrat cei de la 15min.lt.
Lituanienii au reacționat la scurt timp după finalul meciului. Aceștia au remarcat greșelile comise de elevii lui Edgaras Jankauskas și felul în care tricolorii și-au pedepsit adversarii.
”Jocul curajos, dar neproductiv al echipei naționale continuă. Elevii lui Edgaras Jankauskas, care au fost pedepsiți sever de către români pentru greșelile lor, au pierdut din nou. Meciul a început cu un cadou. Justas Lasick a centrat în careul românilor, mingea l-a lovit în mână pe Rațiu, iar arbitrul scoțian Nick Walsh nu a ezitat să arate către punctul de 11 metri”, au scris lituanienii.
Interesant este faptul că lituanienii sunt de părere că arbitrul scoțian Nick Walsh a greșit atunci când a acordat penalty pentru un presupus henț al lui Andrei Rațiu.
”Să fim sinceri, penalty-ul trebuie pus serios la îndoială. Adversarul din România a avut brațul lipit de corp. Cei de la VAR au intervenit și i-au cerut arbitrului să revadă faza. Acest lucru înseamnă de obicei că prima decizie ar trebui schimbată, dar Walsh, după o lungă deliberare, și-a păstrat decizia. Kucys a șutat cu sânge rece și Lituania a condus cu 1-0.
Din păcate, nu pentru mult timp. La un corner al oaspeților, mingea a traversat careul, a căzut pe gazon și apoi în mâna lui Gineitis. Același Walsh a fluierat din nou hotărât și a arătat încă o dată spre punctul de la 11 metri. Gertmonas a ghicit colțul, a atins mingea, dar Răzvan Marin a șutat prea puternic.
Al doilea gol a fost și mai dezamăgitor. Gineitis a executat periculos o lovitură liberă, dar a lovit zidul, adversarii au pornit pe contraatac, ai noștri nu au comis niciun fault deși au avut multe șanse, iar Denis Drăguș a marcat.
Jankauskas a încercat să anime ofensiva prin schimbări, lituanienii au încercat să obțină măcar un egal, și-au creat multe ocazii, dar nu au reușit să marcheze”, au mai scris jurnaliștii lituanieni.