VIDEO EXCLUSIV Căpitanul Stanciu sună adunarea: "Suntem mai aproape ca niciodată de EURO! Toată lumea e pregătită"

Nicolae Stanciu (30 de ani), mijlocașul lui Damac, s-a întors în România, iar de duminică va intra în cantonamentul naționalei României înaintea meciurilor cu Israel și Elveția.

La o zi după ce a marcat pentru Damac în meciul cu Al Ahli (2-2) din campionatul Arabiei Saudite, Stanciu s-a întors acasă, la Alba Iulia, unde a acordat un interviu pentru PRO TV și Sport.ro. Căpitanul echipei naționale a vorbit despre ultimele două meciuri din preliminarii și șansa calificării la un turneu final după o pauză de opt ani.

Nicolae Stanciu: "Suntem mai aproape ca niciodată de EURO"

Mijlocașul cu 64 de meciuri și 14 goluri la naționala României spune că grupul de la prima reprezentativă este mai unit ca niciodată, motiv pentru care se arată încrezător în șansele de calificare la Europeanul din Germania.

  • Stanciu 22 4

"Suntem foarte aproape, mai aproape ca niciodată în ultimii ani (n.r - de calificarea la EURO). E un moment bun. Toată lumea e conștientă de ce avem în față, de ultimele două meciuri, iar toată lumea e pregătită. Cred că am demonostrat în preliminarii, suntem neînvinși, grupul este unit.

Suntem pe primul loc, dar sunt echipe cu meciuri mai puține. Încrederea în grup e foarte mare, suntem foarte bine, iar tot ce ne dorim e să terminăm această campanie așa cum am început-o și cum am fost pe parcursul ei.

Sunt două meciuri. Clar că toată lumea vede meciul cu Israel cel mai important și așa este, însă sunt mai mulți factori de care depindem. Prima dată ei vor avea două meciuri înaintea partidei cu noi. Clar că ne interesează și rezultatele lor. Vom vedea cum va fi situația în clasament înainte de meciul nostru cu ei, dar 100% e cel mai important meci al campaniei și sunt convins că vom fi pregătiți la ora meciului", a spus Nicolae Stanciu, pentru PRO TV și Sport.ro.

  • 3 goluri a marcat Stanciu în preliminariile EURO 2024: cu Belarus, Kosovo și Andorra

România, lider în grupă, dar cu meciuri în plus

  • 1. România - 16p (8 meciuri, golaveraj +9)
  • 2. Elveția - 15p (7 meciuri, golaveraj +12)
  • 3. Israel - 11p (6 meciuri, golaveraj 0)
  • 4. Kosovo - 7p (7 meciuri, golaveraj 0)
  • 5. Belarus - 6p (8 meciuri, golaveraj -7)
  • 6. Andorra - 2p (8 meciuri, golavaraj -14)

Programul României

  • 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România (Pacho Arena, Felcsut)
  • 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția (Arena Națională, București)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!