Cati bani a platit Federatia Romana de Fotbal pentru acest banner de la Romania - Bosnia:
Bannerul afisat de suporterii romani la meciul de luna trecuta nu a trecut neobservat la Comisiile UEFA
UEFA a amendat FRF cu suma de 13.200 de lire sterline dupa ce la meciul Romania - Bosnia, scor 3-0, din 3 iunie, din preliminariile Euro-2012, fanii au afisat un banner de sprijin pentru fostul lider miliar al sarbilor din Bosnia, Ratko Mladic.
Suporteri romani prezenti la Tribuna a II-a a stadionului au afisat pe un gard un banner cu mesajul "Free Mladici", iar inainte de startul partidei un oficial bosniac si observatorul UEFA au cerut ca acesta sa fie dat jos. Bannerul a fost dat jos, insa fanii, care ulterior i-au scandat numele lui Adrian Mutu, au continuat sa-l tina in maini, acesta fiind indepartat abia dupa interventia fortelor de ordine. Partida de la Bucuresti a inceput cu o intarziere de trei minute.
Regulile UEFA interzic orice demonstratie politica la meciurile desfasurate sub egida forului.
UEFA a amendat si federatia din Bosnia cu suma de 13.200 de lire sterline, deoarece fanii au rupt scaune si au aruncat cu ele in teren.
Fostul lider militar al sarbilor din Bosnia, Ratko Mladici, acuzat de genocid, crime de razboi si crime impotriva umanitatii, este judecat de Tribunalul Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavie de la Haga.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News