După mai bine de o oră în care meciul a fost întrerupt la scorul de 0-0, iar kosovarii au refuzat să revină pe gazon, arbitrul danez Morten Krogh a intrat pe teren alături de jucătorii României și a fluierat oficial finalul partidei, având în vedere că era o singură echipă pe teren.
Tricolorii au început antrenamentele pentru meciul cu Cipru
Reprezentativa pregătită de Mircea Lucescu mai are de jucat o partidă în grupa din Nations League, cu Cipru, luni, de la ora 21:45.
După evenimentele tensionate de pe Arena Națională, de la confruntarea cu Kosovo, tricolorii au revenit la Mogoșoaia, unde au început antrenamentele în vederea pregătirii duelului cu Cipru.
"Ne refacem după Kosovo și pregătim ultimul meci al anului, cu Cipru, de luni, 21:45, pe Arena Națională!", a transmis FRF pe rețelele sociale.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor
PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).