Ce au scris scoțienii, după ce Ianis Hagi a fost criticat de un fost campion român
Silviu Ilie (35 de ani), câștigător al titlului cu Oțelul Galați, nu s-a ferit de cuvinte în legătură cu evoluția lui Ianis Hagi, în remiza cu Belarus, din preliminariile pentru EURO 2024.
Ianis Hagi a fost introdus în Belarus - România 0-0 în minutul 61 al partidei. Edward Iordănescu l-a scos atunci pe Denis Alibec, însă fiul „Regelui” nu a servit întocmai așteptărilor.
Ce au scris scoțienii, după ce Ianis Hagi a fost criticat de un fost campion român
După ce a fost aspru criticat de Silviu Ilie, jurnaliștii scoțieni de la footballscotland.co.uk au scris despre Ianis Hagi și au subliniat că fostul jucător de la Rangers a primit o „lovitură înjositoare” de la Ilie.
„Ianis Hagi, izgonit de Rangers, a primit o lovitură înjositoare de la compatriotul său și fostul fundaș internațional român Silviu Ilie. Hagi se confruntă aproape cu aceleași probleme pe care le-a avut și la Rangers.
El a fost lăsat pe bancă în meciul țării sale de la Euro 2024, împotriva Belarusului. A primit mai puțin de jumătate de oră în repriza secundă pentru a schimba jocul, care s-a terminat cu scorul de 0-0.
După meci, Hagi a primit mai multe critici dure din partea lui Ilie, care crede că singurul motiv pentru care fotbalistul lui Rangers joacă la un nivel înalt este pentru că poartă numele tatălui său”, au scris jurnaliștii scoțieni.
Belarus - România 0-0
Selecționata lui Edward Iordănescu nu a putut să câștige partida disputată pe terenul neutru din Budapesta. Chiar dacă tricolorii au avut câteva șanse bune la poarta lui Ignatovich, tabela a rămas nemodificată până la capătul celor 90 de minute, iar naționala României a pierdut două puncte semnificative în lupta pentru calificarea la EURO 2024.
Pentru băieții lui Edi Iordănescu urmează meciul de duminică cu Andorra, de pe Arena Națională, de la ora 21:45. Ulterior, reprezentativa de fotbal a României se va duela în deplasare cu Israel pe 18 noiembrie, ora 21:45 (dată fiind starea de război instaurată în Israel, momentul disputării jocului s-ar putea schimba), și cu Elveția pe propria arenă pe 21 noiembrie, ora 21:45.
Echipele de start
- România: Moldovan - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Screciu, Stanciu - Man, Alibec, Drăguș
- Belarus: Ignatovich - Pechenin, Yuzepchuk, Polyakov, Politevich, Kontsevoi, Ebong, Morozov, Krozun, Klimovich, Volkov
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News