Ce sansa a ratat FCSB: motivul pentru care Becali a pornit un SCANDAL MONSTRU cu Contra! Trei cluburi GIGANT si-au trimis scouterii la Romania - Spania!
Meciul dintre Romania si Spania va fi transmis in aceasta seara de la ora 21:45, in direct la PRO TV.
Romania - Spania este meciul serii in preliminariile EURO 2020, iar partida de pe Arena Nationala reprezinta un o confruntare extrem de importanta pentru lumea fotbalului din Europa.
Astfel, scouteri de la mai multe cluburi importante vor fi prezenti la Bucuresti in aceasta seara. Printre acestia, trimisi ai italienilor de la Inter si Juventus, turcii de la Fenerbahce, precum si "spioni" ai adversarilor din grupa noastra.
"La partida Romania-Spania vor asista mai multi scouteri din partea cluburilor europene, printre care reprezentanti de la Inter Milano, Juventus Torino si Fenerbahce! Alaturi de acestia, trimisii principalelor noastre rivale din grupa, Norvegia si Suedia", informeaza site-ul oficial al FRF.
In acest context, reactia lui Gigi Becali pare a avea sustinere. Becali a declansat un scandal urias cu selectionerul Cosmin Contra dupa ce Coman si Tanase au fost lasati in afara lotului. Pentru Becali, al carui vis este sa-si vanda jucatorii pe zeci de milioane de euro, prezentele lui Coman si Tanase contra Spaniei ar fi reprezentat o sansa in plus pentru jucatori sa fie remarcati de cluburi importante si astfel FCSB sa poata realiza macar un transfer de rasunet.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News