Ce scrie presa din Belarus înaintea meciului cu România: "Nu i-am bătut niciodată. Poate azi!"

Ce scrie presa din Belarus înaintea meciului cu România: Nu i-am bătut niciodată. Poate azi! Nationala

România înfruntă Belarus, la Budapesta, joi, de la ora 21:45, în preliminariile EURO 2024.

Partida se va disputa pe teren neutru, pe Szusza Ferenc Stadion din Budapesta, iar gazonul de pe arena maghiară se află într-o stare foarte proastă. De asemenea, gazdele acuză mai multe probleme de lot.

Ce scrie presa din Belarus înaintea meciului cu România

Deși naționala lor nu are șanse de calificare la EURO 2024, presa din Belarus speră la un triumf în premieră contra României, iar principalul argument este reprezentat de valoarea mai scăzută a jucătorilor în comparație cu generațiile precedente.

"Nu i-am bătut niciodată. Poate azi. România are și ea problemele ei de lot, în special în linia defensivă. Cei mai mulți dintre fotbaliști joacă în campionate din Europa, dar adversarii noștri nu mai au jucători de calibrul lui Adrian Mutu.

Cu toate acestea, alături de Elveția, România ocupă un loc calificabil la EURO 2024. După șase runde, echipa lui Iordănesu are 12 puncte și e pe locul 2, în timp ce Belarus e pe patru, cu patru puncte", a scris Sport5.

România și Belarus s-au mai întâlnit de șapte ori, iar până acum s-au înregistrat cinci victorii ale tricolorilor și două remize.

Ultimul duel direct s-a disputat pe 28 martie 2023, în meciul tur din preliminarile EURO 2024. România câștiga atunci cu 2-1, după golurile marcate de Stanciu șio Burcă în prima repriză.

România, în drumul spre EURO 2024

După duelul de la Budapesta, tricolorii se vor întoarce acasă pentru meciul cu Andorra. Partida va avea loc duminică, pe Arena Națională. Vor avea acces numai copiii sub 14 ani și însoțitorii lor. Sunt așteptați peste 20.000 de copii la această partidă. România a fost sancționată de UEFA după incidentele de la meciul retur cu Kosovo.

România ocupă locul 2 în Grupa I, cu 12 puncte. Elveția este lider, cu 14 puncte. Pe locul 3 se află în acest moment Israel, cu 11 puncte. Numai primele două clasate se califică la turneul final.

Tricolorii au învins Belarus în meciul tur, scor 2-1, la București. Golurile victoriei au fost marcate de Nicolae Stanciu și Andrei Burcă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!