VIDEO Ce urmează pentru Ianis Hagi
Kosovo - România 0-0, într-un meci disputat sâmbătă, în etapa a treia a Grupei I din preliminariile EURO 2024.
Ianis Hagi a intrat pe final de meci, la Pristina, în 0-0 cu Kosovo, partidă jucată pe un teren impracticabil după ce plouase fără oprire două zile. Pentru tricolori e un punct esențial în menținerea pe locul secund în grupă mai ales în contextul în care centralul olandez Danny Mekkelie a anulat după consultarea VAR un gol al gazdelor marcat în actul secund.
Ianis Hagi: "Sunt fericit!"
La finalul partidei, după ce a analizat meciul, Ianis Hagi a vorbit și despre situația de la echipa de club, Glasgow Rangers. În ultimele luni a prins cheag o știre potrivit căreia fiul lui Gheorghe Hagi ar părăsi formația scoțiană. Iată ce a spus Ianis.
"Discuțiile pe care le-am avut și eu și impresarul meu imediat ce s-a terminat sezonul au fost foarte pozitive. Acolo au rămas, am avut 4-5 zile libere și am venit la națională, sezonul pentru mine, personal, încă nu s-a terminat. Când semnezi după un an și jumătate de accidentare prelungirea înseamnă că ai făcut ceva bine, sunt fericit că am reușit să îmi prelungesc contractul cu un club imens din Europa.
Sperăm că la anul să câștigăm trofee. (n.r. zvonurile legate de un transfer) Nu știu, am venit la echipa națională cu gândul să joc cele două meciuri", a declarat Ianis Hagi, la finalul partidei de la Pristina.
România, doar egal în Kosovo
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata Kosovo, 0-0, vineri seara, pe Stadionul „Fadil Vokrri” din Prishtina, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
România este neînvinsă după trei meciuri, având două victorii şi un egal, în timp ce Kosovo are trei puncte.
Echipa antrenată de Edward Iordănescu va juca următorul meci luni, în deplasare cu Elveţia, la Lucerna, de la ora 21:45.
KOSOVO – ROMÂNIA 0-0
KOSOVO: Muric - Vojvoda, Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada - Fazliji, Dresevic (Kryeziu 73) – Rashica (Zhegrova 46), Celina, Muslija (Topalli 82) – Muriqi. SELECŢIONER: Alain Giresse
ROMÂNIA: H. Moldovan – C. Manea, Drăguşin, A. Burcă, Camora (Sorescu 23) - T. Băluţă, M. Marin, Stanciu (I. Hagi 86) – Man (Moruţan 61), G. Puşcaş (Alibec 86), Fl. Coman (Mihăilă 61). SELECŢIONER: Edward Iordănescu
Cartonaşe galbene: Dresevic 50, Kryeziu 86 / G. Puşcaş 81
Arbitri: Danny Makkelie - Hessel Steegstra, Jan de Vries – Sander Van Der Eijk (toţi din Olanda)
Arbitri VAR: Clay Ruperti – Edwin Van De Graaf (ambii din Olanda)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News