Cel mai mare secret al anilor '70 a fost dezvaluit! De ce nu a jucat Dobrin la Mondialul din Mexic:

Cel mai mare secret al anilor 70 a fost dezvaluit! De ce nu a jucat Dobrin la Mondialul din Mexic: Nationala

Angelo Niculescu a dezvaluit motivul pentru care nu l-a folosit pe Dobrin la Mondialul din 1970

Chiar daca era considerat unul dintre cei mai talentati jucatori ai lumii, Dobrin nu a fost folosit la Campionatul Mondial din Mexic.

Angelo Niculescu spune ca atitudinea lui Dobrin din afara terenului l-a facut sa il tina pe bara la meciurile de la turneul final, chiar daca ar fi putut ajuta mult echipa.

"Dobrin mi-a creat mari neplaceri in Mexic. Cerea mereu un tratament special. Dobrin a venit in Mexic ca sa se distreze si sa se simta bine. Pleca noaptea din cantonament impreuna cu Rica Raducanu si veneau dimineata."

"Odata i-am asteptat in paturile lor, eu si secundul, ca sa nu ne mai poata minti. Seful delegatiei a vrut sa-i trimitem acasa, dar m-am opus, pentru ca ne faceam de ras. Dobrin se uita mereu la englezi. Aia mai beau cate o bere, mai stateau la o terasa, dar erau campioni mondiali. Noi ce eram? Niste anonimi."

"La ultimul meci de pregatire, s-a tras undeva in stanga, la umbra tribunei, si nu se misca de acolo. I-am zis: <<Gicule, ce faci?>>, <<Nea Angelo, eu nu pot. Nu vezi ce soare e?>>. <<Gicule, tu ai zis ca nu poti. Sa stii ca nu s-a nascut inca fotbalistul cu umbrela.>>"

"Si atunci, eu de ce sa joc cu Dobrin? Ca sa-i fac lui un hatar si sa ma compromit eu? Oricum, la vremea aceea nu mi-a reprosat nimeni nimic. Dupa ani de zile s-a ridicat problema: de ce nu a jucat Dobrin in Mexic? Acum ati aflat de ce nu a jucat", a declarat Angelo Niculescu pentru revista Historia.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!