Cel mai optimist jucător din naționala României: "Eu mă gândesc la semifinale la EURO"
Nationala
România își va afla adversarele de la EURO 2024 în urma tragerii la sorți care va fi organizată la Hamburg, pe 2 decembrie.
Din articol
După ce a câștigat grupa I din preliminariile EURO 2024 și a încheiat neînvinsă, România a fost repartizată în urna a doua valorică la tragerea la sorți. Totuși, pentru tricolori pot apărea adversari foarte dificili din fiecare urnă, inclusiv din ultima, acolo unde se află Italia, Elveția și Serbia.
Horațiu Moldovan: "Eu mă gândesc la semifinale la EURO"
Horațiu Moldovan, portarul echipei naționale, care a avut o prestație remarcabilă în victoria cu Elveția (1-0), este cel mai optimist tricolor. Goalkeeper-ul de la Rapid visează la atingerea semifinalelor în Germania.
- România se va afla la al șaselea Campionat European din istoria sa. Tricolorii au ieșit o singură dată din grupe, la ediția din 2000, când Italia ne-a învins în sferturi (0-2).
"Aș vrea să întâlnim granzi în fazele eliminatorii. Eu mă gândesc la semifinale. Sper să ajungem cât mai departe.
Eu cred că am demonstrat. Nu avem nicio înfrângere în această campanie. Elveția e o echipă din primele 10 ale lumii, deci ne putem bate cu oricine. Nu avem la fel de multă calitate ca ei, dar am demonstrat că împreună putem.
Pentru mine cred că a fost cel mai emoționant moment de când m-am apucat de fotbal. Pe lângă că are Andra o voce extraordinară, parcă eram într-un film să văd cum tot stadionul cântă imnul național. Le mulțumim și sper să avem rezultate în continuare și să-i facem fericiți", a spus Horațiu Moldovan, la Digisport.
- Tragerea la sorți pentru EURO 2024 este programată pe 2 decembrie, la Hamburg.
- Primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune patru locuri 3 se califică în optimi la EURO 2024.
Cum arată urnele pentru EURO 2024
Urna 1
- Germania
- Portugalia
- Franța
- Spania
- Belgia
- Anglia
Urna 2
- Ungaria
- Turcia
- Danemarca
- Albania
- România
- Austria
Urna 3
- Olanda
- Scoția
- Slovenia
- Slovacia
- Cehia
- Croația
Urna 4
- Italia
- Serbia
- Elveția
- Câștigătoare play-off A (Polonia favorită)
- Câștigătoare play-off B (Ucraina favorită)
- Câștigătoare play-off C (Grecia favorită)
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI