Fostul mijlocaș a rememorat câteva întâmplări de la echipa națională a României, pentru care a strâns 32 de selecții și a înscris două goluri.
Cine era cel mai vorbăreț tricolor din cantonament: "Dacă lua un pahar de vin, gata!"
Costin Lazăr își amintește că Alexandru Bourceanu (39 de ani) era cel mai vorbăreț jucător de la lot. Potrivit acestuia, fostul căpitan de la FCSB putea aborda orice subiect și niciodată nu tăcea din gură.
"Bourceanu vorbea foarte mult. Îi auzeam gura tot timpul, de oriunde. (Despre fotbal?) Despre orice vorbea! Ne mai luam de el, dar îi plăcea să vorbească. Dacă lua un pahar de vin... se mai dădea înainte de meci la fotbaliști, deja gata!", a declarat Costin Lazăr, în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro.
VIDEO Costin Lazăr, la Poveștile Sport.ro.
EURO 2008, marele regret al lui Costin Lazăr
Întrebat despre absența de la EURO 2008, fostul mijlocaș de la Rapid și PAOK Salonic spune că regretă enorm că nu a prins măcar un turneu final alături de echipa națională.
"Nu știu dacă eram titular de drept. Mi-aș fi dorit să fiu, da. Tot timpul mi-am propus să ajung la un alt nivel, mi-am dorit să fiu acolo. E o neîmplinire a mea, faptul că n-am jucat un turneu final. Îmi doream să joc acolo, clar. Am făcut cam tot ce a depins de mine să fiu acolo, dar mai trebuia și noroc.
Uneori, accidentările m-au scos din circuit. Mereu când jucam mai bine intervenea o accidentare, pe fond de epuizare zic eu. Alergam foarte mult și uneori mai obosește corpul", a spus Costin Lazăr, la Poveștile Sport.ro.
Costin Lazăr a jucat n prima ligă din România pentru Sportul Studențesc, Rapid și FC Voluntari, și în prima ligă greacă pentru PAOK Salonic, Panaitolikos Agrinio și Iraklis Salonic. A debutat în Divizia A pe 3 august 2001, pentru Sportul Studențesc într-un meci pe care echipa sa l-a câștigat cu 3-0 în fața formației Petrolul Ploiești.
La prima reprezentativă, Costin Lazăr a strâns 32 de meciuri și a marcat două goluri. În Liga 1 din România, fostul mijlocaș, acum antrenor la Progresul Fundulea, a jucat 280 de partide și a înscris 13 goluri.