Concluziile triste ale lui Ciprian Marica, după Elveția - România 2-2: „Nu suntem pregătiți de înalta performanță!”
România a obținut un egal nesperat la Lucerna, 2-2, în jocul cu Elveția din preliminariile EURO 2024.
România a smuls un egal în Elveția, 2-2, în runda a patra a preliminariilor pentru Campionatul European din 2024. Rezultatul este cu atât mai surprinzător având în vedere că în minutul 88, scorul era 2-0 pentru gazde. Numai că în trei minute, între minutele 89 și 92, tricolorii au egalat, grație golurilor lui Valentin Mihăilă (23 ani), servit ideal în ambele rânduri de Olimpiu Moruțan (24 ani).
Ciprian Marica crede că tricolorii au nevoie de personalități în jurul lor
Ciprian Marica a fost mai temperat decât Gică Popescu. Președintele Farului Constanța l-a criticat dur pe Edi Iordănescu, împreună cu elevii săi, pentru jocul modest al tricolorilor de la Lucerna. În schimb, fostul atacant al lui Stuttgart și FC Schalke 04 este de părere că în locul cuvintelor acide, foștii internaționali ar putea să se implice în dezvoltarea jucătorilor.
„E clar că nu suntem pregătiți de performanță înaltă din punct de vedere mental, nu avem know-how. Mă uitam că foștii mari jucători suntem, apărem pe la televizor, ne mai spunem opiniile, dar angrenați efectiv în destinul acestor tineri jucători nu suntem. Atunci e clar că au și ei nevoie de niște mentori, de oameni care să îi îndrume. Cred că din punctul ăsta de vedere, rolul impresarului, nu au ei cum să vină cu soluții, rolul ar fi al unui impresar, care să îi îndrume, al unui antrenor, al unui mentor. Din punctul ăsta de vedere pe lângă asta, au nevoie de oameni care au trecut prin experiențele astea și ar putea să îi ajute.
Eu cred că prea puțini dintre noi ne implicăm în mod direct în creșterea acestor tineri”, a declarat Ciprian Marica la DigiSport.
Clasament Grupa I, după patru meciuri
Elveția - 10 puncte
România - 8 puncte
Israel - 7 puncte
Belarus - 3 puncte
Kosovo - 3 puncte
Andorra - 1 punct
Doar primele două naționale clasate se califică la Campionatul European din 2024.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News