Copiii, al 12-lea jucător. Câti tineri vor susține din tribune România la meciul cu Andorra

Copiii, al 12-lea jucător. Câti tineri vor susține din tribune România la meciul cu Andorra Nationala

România va întâlni Andorra în runda a opta din preliminariile pentru Campionatul European din 2024.

Din cauza incidentelor de la partida cu Kosovo, încheiată cu scorul de 2-0 pentru elevii lui Edward Iordănescu, România a fost sancționată de UEFA. Bannerele ”Kosovo je Serbia” și scandările din timpul intonării imnului au adus tricolorilor sancțiunea de a disputa fără suporteri meciul cu Andorra de pe Arena Națională.  

”Tricolorii” vor fi susținuți din tribune de nu mai puțin de 25.000 de copiii și aproximativ 2500 de adulți, deoarece la fiecare 10 puști trebuie să existe un adult superaveghetor.

Regulile comunicate de FRF

”Îndrumătorul grupului va primi brățări gratuite pentru toți copiii grupului. Tot îndrumătorul va înscrie pe brățări numărul său de telefon și le va pune copiilor la încheietura mâinii. Rolul brățărilor este ca în caz de pierdere a copilului să poată fi sunat responsabilul grupului de către autorități.

Principiul de bază în astfel de cazuri este contactarea celui mai apropiat steward (persoană adultă cu vestă reflectorizantă), fie de către copilul pierdut, fie de către persoana care a găsit un copil pierdut” a comunicat FRF.

Cum arată clasamentul din Grupa I, după 7 etape:

  • 1. Elveția - 14p*
  • 2. România - 13p
  • 3. Israel - 11p*
  • 4. Kosovo - 7p
  • 5. Belarus - 5p
  • 6. Andorra - 2p

*echipele cu un meci în minus.

Programul României în preliminariile EURO 2024:

  • 15 octombrie, ora 21:45: România - Andorra
  • 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România
  • 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția

VIDEO | Conferința de presă a lui Edi Iordănescu înaintea meciului cu Andorra

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!