România a făcut, per ansamblu, un meci sub așteptări cu Bosnia (0-1), dar chiar și așa, dacă Denis Drăguș (25 de ani) ar fi marcat măcar din una din ocaziile avute, foarte probabil, tricolorii nu doar că ar fi evitat înfrângerea, dar chiar ar fi prins aripi, în tentativa de a înscrie și golul doi.
Așa însă, ratările lui Drăguș au cântărit enorm și au contribuit la o înfrângere care ne pune într-o situație foarte dificilă. Pentru că, de acum înainte, avem șanse infime la locul 1 în grupa H, singurul care duce direct la Mondiale, după cum analiștii ne-au explicat aici.
Faptul că Drăguș a făcut un meci slab cu Bosnia n-a fost, totuși, o mare surpriză. Sport.ro a explicat, cu argumente, de ce convocarea acestuia a fost o decizie bizară luată de Mircea Lucescu. Acum, și Adrian Mutu, prezent la Fanatik, a spus, răspicat, că prestația slabă a lui Drăguș e de înțeles, având în vedere că atacantul de 25 de ani a jucat doar 7 minute (!), în acest an, la echipa sa de club.
„Drăguş a avut trei ocazii mari. Nu e el <<buba>>. Faptul că nu dă un gol din trei ocazii avute e normal în perioada lui. N-are minute la echipa de club, e foarte puţin cât a jucat. Faptul că el a fost în situaţia aia (n.r. – a ajuns la finalizare, e îmbucurător. Instinctul încă îl are. Dacă avea ritm şi jocuri în picioare, era mult mai familiarizat cu situaţiile. Rămâne un atacant valid pentru echipa naţională/ Eu cred că atacanţii mai şi ratează. Faptul că el n-a prins o zi fastă în ceea ce priveşte golul… Să-ți creezi trei ocazii într-un meci, eu aş prefera să am un astfel de atacant. Cred că Mircea Lucescu vrea să-l trezească puţin (n.r. – cu criticile la adresa lui Drăguș)“, a explicat Mutu.