Cum ar putea arăta primul 11 al României în meciul cu Israel

Cum ar putea arăta primul 11 al României în meciul cu Israel Nationala

Israel - România, partidă din penultima etapă a Grupei I din preliminariile EURO 2024, e sâmbătă, de la 21:45, la Felcsut, în Ungaria. 

România joacă pe Pancho Arena din Felcsut un meci în care se poate califica la Campionatul European din Germania. Pe arena de 3.800 de locuri construită cu 17 milioane de dolari (inaugurată în 2014), elevii lui Edward Iordănescu au două variante pentru a-și asigura prezența la turneul final de anul viitor: egal sau victorie pentru a sta fără griji în ultima partidă, cea de marți, de la București, contra Elveției. 

Israel - România | Cum ar putea arăta primul 11 al tricolorilor

Selecționerul a convocat cam tot ce avea mai bun pentru dubla decisivă din noiembrie, în afara lui Dennis Man (accidentat) și a fundașului stânga Mario Camora, accidentat. În acest context, Nicușor Bancu va fi sută la sută titular. Căpitanul Universității Craiova a crescut substanțial în joc și pe faza defensivă în acest sezon, iar în plan ofensiv a arătat la națională că poate colabora consistent în banda stângă cu Florinel Coman, cel mai în formă jucător de la liderul FCSB. 

  • Nicolae Stanciu L A Salvat Din Nou Pe Cosmin Contra Gol De Un Punct In Prelungiri Dupa Ce Damac A Fost

La mijloc, Răzvan Marin și Stanciu sunt titulari de drept, iar Iordănescu ar putea alege al treilea titular dintre Vladimir Screciu și Marius Marin, jucători cu contribuție pe faza de apărare. 

Cum ar putea arăta primul 11 al României cu Israel 

Moldovan - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R.Marin, Screciu (M.Marin), Stanciu (cpt) - Moruțan, Alibec, Coman. Selecționer Edward Iordănescu 

„Avem nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de calm. Pentru că lucrurile foarte bune pe care le-am construit ca echipă în această campanie și poziția pe care ne-am câștigat-o în grupă sunt convins că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, calificarea la EURO 2024.

Fără vreo secundă de teamă, dar înțelegând deplin responsabilitatea pe care o avem, individual și ca echipă, trebuie să oferim cu maturitate și luciditate cea mai bună versiune a noastră. Și o vom face. Așa vom încununa parcursul fără înfrângere cu sărbătoarea pe care o așteaptă toți românii!", a declarat Edi Iordănescu, înaintea dublei cu Israel și Elveția.

Cum arată clasamentul grupei României din preliminariile EURO 2024

România va fi la mâna ei pentru a obține mult râvnita calificare la turneul final. Tricolorii se situează în acest moment pe locul doi cu 16 puncte, după opt etape. Trupa lui Edward Iordănescu a înregistrat patru victorii și patru rezultate de egalitate, asemenea elvețienilor.

1. Elveția - 16 puncte

2. România - 16 puncte

3. Israel - 12 puncte

4. Kosovo - 10 puncte

5. Belarus - 6 puncte

6. Andorra - 2 puncte

Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția

PORTARI

Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0)

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0)

MIJLOCAȘI

Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1)

ATACANȚI

Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4)

Cel mai bine cotați fotbaliști din lotul României

Radu Drăgușin - 10 milioane de euro / Genoa / 21 de ani / fundaș central

Darius Olaru - 5.3 milioane de euro / FCSB / 25 de ani / mijlocaș central

Nicolae Stanciu - 5 milioane de euro / Damac FC / 30 de ani / mijlocaș ofensiv

Răzvan Marin - 5 milioane de euro / Empoli / 27 de ani / mijlocaș central

Alexandru Cicâldău - 4.3 miliaone de euro / Konyaspor / 26 de ani / mijlocaș ofensiv 

 

VIDEO Declarațiile lui Mihai Stoichiță, director tehnic FRF

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!