Cum au ajutat Romania DROGURILE, sangele si mafia la World Cup '94? Afla o poveste INCREDIBILA!

Cu ce a ramas Romania dupa victoria senzationala de la Pasadena? Curba trademark a lui Hagi, tupeul lui Raducioiu si 3 puncte in fata unei nationale care anunta ca e mai buna decat Brazilia si Argentina.

Aflata la a doua Cupa Mondiala consecutiva dupa 28 de ani de pauza, Columbia era trecuta de Pele in dreptul castigatoarei. Ok, de unde i-a venit ideea? Poate ca cele 25 de meciuri fara infrangere intre 1991 si 1994 sunt in stare sa argumenteze. Sau poate magia lui Valderrama, siguranta lui Escobar sau revolutia tactica a lui Maturana?

"Am tinut ca toti baietii mei sa joace asa cum simteau. Cand eram jucator, aveam o frica teribila in teren. Mereu ma gandeam ca trebuie sa marchez pe cineva, ca trebuie sa am grija sa nu fiu depasit, ca trebuie sa dau repede drumul mingii. Stop, asta trebuia sa se termine! Nu mai mergem asa, jucam asa cum simtim ca vrem sa o facem! Rezultate? Nicio garantie, doar o probabilitate!", explica Maturana crearea dream team-ului de la World Cup. 

L-a crezut cineva intr-o tara distrusa de luptele dintre cartelurile crimei si autoritati? Auzim o poveste frumoasa. Hm, de Pablo Escobar nu-si aminteste nimeni?

"Nimeni nu venea la meciurile de fotbal, tuturor le era frica pana si sa iasa din casa intr-o vreme. Spiritul nationalei i-a ajutat sa-si depaseasca orice teama. Nu mai era nimeni din Cali sau Medellin, eram cu totii columbieni si iubeam aceeasi echipa! Unitatea e calitatea fundamentala pe care fotbalul a redat-o poporului columbian. Cand au vazut cum jucam, oamenii si-au recunoscut caracterul. Eram unii dintre ei, jucam pentru ei! Eram asteptati de mii de suporteri in fiecare oras, ni s-a creat imaginea de salvatori".

In afara stadioanelor pe care juca nationala, sangele pata irational. Milioanele de dolari castigate de gastile columbiene din traficul de droguri justificau orice masacru. Rapiri, asasinate politice si fapte de cruzime extrema. Toti stiu cine e Pablo Escobar. Bogatii se tem sa traiasca decent, saracii il vad ca pe idol. E popular si nimeni nu-i poate face nimic. Zecile se transforma in sute de milioane, iar Pablo se comporta ca si cum ar fi castigat dolari din panificatie. Banii sai au cumparat complicitatea tuturor celor care ii puteau crea probleme.

"Traiam momente de violenta extrema. Apreciam fiecare moment pe teren, toate stirile pe care le auzeam ne umpleau ochii de lacrimi. Eram distrusi! Am jucat orice meci ca si cum ar fi ultimul. Am incercat sa scoatem maximum de fiecare data. Aveam atata energie, atata solidaritate, atata unitate, asta ne-a dus la Mondial. N-am pierdut decat o data in 26 de meciuri. Am batut Brazilia cu 2-0, Argentina cu 5-0 chiar la Buenos Aires, nu eram o echipa care sa castige la intamplare", isi aminteste fara sa zambeasca Leandro Alvarez, mijlocas defensiv in 11-le lui Maturana.

Nu este singurul cu aceasta versiune a istoriei. Chonto Herrera: "Jucam cu inima. Am primit numai doua goluri in preliminarii, eram o echipa adevarata! Ma uitam ce oameni aveam langa mine: Escobar, Valderrama, nu aveam cum sa fiu slab. Asa am reusit sa-mi ridic nivelul, asa am ajuns fotbalist. Nu puteam sa ma fac de ras intr-un astfel de grup".

Fotbalul i-a luat Columbia lui Escobar. Cum? "Oamenii s-au regasit, au uitat de pericolele de pe strada. Profesorul, bancherul, muncitorul care ii servea dimineata la magazin, toti erau egali cand se uitau la fotbal, simpli suporteri. Nu mai conta statutul social, ci faptul ca esti columbian.

Presedintele tarii s-au ocupat personal sa tina legatura cu toti jucatorii din strainatate, sa ii sfatuiasca si sa le multumeasca pentru ceea ce fac in folosul comunitatii", isi aminteste Juan Jose Bellini, liderul Federatiei Columbiene intre 1992 si 1995. Valderrama reda imaginea armoniei ideale: "Militarii si cei din gherile se uitau la fotbal impreuna, devenisem mandria unei natiuni".

"5-0 in Argentina. Wow! Chiar eram buni, i-am ridicat in picioare pe argentinieni. Si nu ca sa injure, ci ca sa ne aplaude. Intrasem in istorie. Ni se cerea sa venim acasa cu trofeul si credeam ca putem face asta", adauga Chonto.

SUA. Cum a disparut in 90 de minute iluzia campioanei mondiale? Stiu Hagi si Raducioiu. In spatele glumei, gasim explicatia realitatii.

Pablo Escobar, liderul Columbiei subterane, moare in decembrie 93. Autoritatile cred ca au restabilit ordinea, dar faptele ii contrazic. "Ce naivi au fost politicienii! Cum sa spui asta? Nimeni n-a mai stiut de frica lui si toti micii infractori s-au crezut prorpiii lor sefi! Padro avea niste reguli, nu permitea rapirile de copii, nu facea oamenii simpli sa sufere.

Si fotbalistii o stiu! Ei erau protejati, n-au avut niciodata probleme cand au iesit in oras! Escobar ii iubea, ii trata ca pe fratii lui. El vedea sportul asta ca pe o scapare, ca pe un fenomen in afara oricarei ilegalitati!", dezvaluie un fost apropiat al "narco-teroristului".

Una dintre victimele anarhiei, chiar internationalul Chonto Herrera. Baietelul sau de numai 3 ani a fost rapit inainte de Cupa Mondiala. Din fericire, in schimul intoarcerii sale in familie nu s-au cerut decat bani. Tot Chonto a mai primit o veste teribila in timpul World Cup. Fratele sau fusese omorat in timp ce se intorcea de la cumparaturi. "Am vrut sa plec, simteam ca nu mai pot. Am vorbit cu Andres Escobar, el m-a convins sa raman in America. Era sansa noastra sa schimbam Columbia. Credeam in fotbalul nostru", isi aminteste Chonto.

Nici discursul superb al lui Andres Escobar dinaintea Cupei Mondiale nu a ajutat prea mult: "Luptam pentru o cauza, asta trebuie sa ne motiveze. Sa scapam de figura de traficanti. Sa ne asumam responsabilitatea. Stiu ca e greu, dar sa ne gasim linistea in lucrurile bune care stau sa vina! Uitati de violente, aratati ce fotbal stiti!".

19.06.1994. Ziua meciului cu Romania. "N-am inteles niciodata ce ni s-a intamplat. Ne-am mintit aiurea, aveam toate problemele societatii din care proveneam. Ne-am pacalit crezand ca putem invinge dificultatile de acasa! Din pacate, n-am fost pregatiti sa acceptam o asemenea criza psihologica. Mana neagra care controla tara a atins si echipa nationala", povesteste jurnalistul Cesar Mauricio Velasquez.

Cum a trecut Columbia de la 5-0 cu Argentina la 1-3 cu Romania? "Eu si Barrabas pasam de fiecare data pentru Valderrama si Rincon, asta era reteaua pe care o concepeam in fiecare meci. Romanii au facut ceva si ne-au deconectat", explica Leonel Alvarez. "Nu ne presau, chiar ne-au lasat sa ne facem jocul. Ne asteptau si dupa aia explodau pe contraatac. Nu ne-a venit sa credem ce ni se intampla. Unde era tot ce stiam pana atunci despre fotbal?", se intreaba Chonto.

Vedeta Carlos "Pibe" Valderrama s-a simtit inutil in fata tricolorilor: "Nu stiam ce sa fac! Incredibil! Orice am fi jucat, nu puteam marca. Am inceput bine, dar am primit gol de la Raducioiu. Apoi, a venit sutul neinteles de nimeni al lui Hagi". Omul care a trait umilinta in poarta, Oscar Cordoba: "Am gresit! Hagi a tras de la 35 de metri si pot sa compar sutul sau cu un efect vizual, m-a zapacit complet. Nu mi-am explicat niciodata in ce fel a ajuns mingea din piciorul lui in plasa din spatele meu".

Romaniei nu-i venea sa creada ca a batut campioana mondiala a lui Pele. Columbia s-a pierdut in vis. Amenintarile cu moartea l-au facut pe Barrabas sa se retraga dupa dezastrul de la Passadena. Cu lacrimi in ochi si cu gandul im barrio, jucatorii au simtit obligatia morala sa mearga mai departe. Au incercat toti, insa numai unii au reusit.

Columbia n-a trecut de faza grupelor. Asta n-a contat pentru Milan, care l-a convins pe Andres Escobar, autorul unui autogol in partida cu SUA, sa semneze un contract cu supercampioana din Serie A. Andres n-a reusit sa mai ajunga in Italia. A fost impuscat dupa ce a luat cina cu mai multi prieteni in Medellin.

*Declaratiile sunt preluate din documentarul "The two Escobars", realizat de ESPN