De ce Mutu NU salveaza nationala cu Bosnia! Cele 7 ALARME pe care Razvan trebuie sa le rezolve in ultimele ore!

De ce Mutu NU salveaza nationala cu Bosnia! Cele 7 ALARME pe care Razvan trebuie sa le rezolve in ultimele ore! Nationala

Bosnia - Romania, sambata ora 20.15 la PRO TV si pe www.sport.ro si m.sport.ro

Revenirea lui Mutu rezolva numai O SINGURA PROBLEMA pentru nationala, nu pe toate. "Cu Serbia am fost groparul, acum sunt salvatorul? Voi trebuie sa va decideti ce sunt eu pentru nationala", au fost cuvintele lui Mutu de la conferinta de presa.

Mutu poate intra cu Bosnia, poate marca, poate da o pasa decisiva si poate fi omul de care nationala are nevoie la loviturile libere, dar el nu poate opri greselile dintr-o aparare care nu a evoluat mult in aceasta formula, nu poate sa faca din Florescu un numar 10, nu poate sa-l faca pe Zicu sa joace la lotul primei reprezentative asa cum o face la Poli Timisoara si nu poate sa le creasca randamentul din teren lui Marica, Deac si Stancu!

Mutu nu poate salva nationala in aceste preliminarii, cat timp aceste lucruri nu se rezolva:

1. Tamas, disparut din primul 11 al lui WBA

A inceput sezonul ca titular la WBA, dupa ce a fost unul dintre cei mai apreciati jucatori in promovarea in Premier League. In ultima vreme, Tamas a ramas pe dinafara si pare iesit din forma in Anglia.

2. Deac joaca la nationala ca sa prinda lotul la Schalke (?!)

Ideea ca Deac sa joace bine la nationala ca sa ii convinga pe nemti sa-l tina la club nu pare sa ajute pe nimeni. Deac nu s-a acomodat in Germania, a prins rar echipa, iar cand a intrat nu a facut-o convingator. La nationala nu a fost extrem de eficient si, mai mult de atat, a intrat de curand pe lista jucatorilor care vor pleca de la Schalke, alaturi de 10 colegi, informatie prezentata in aceasta saptamana de cel mai tare ziar din Germania, Bild.

3. Florescu, singurul jucator de nationala fara club!

Fostul numar 10 de la nationala este prezentat ca un mijlocas cu multe calitati: "Are calitati fizice fantastice", spune Reghencampf despre el, insa el tocmai a fost dat afara de la ALANIA, nu de la Chelsea sau Milan, iar el trebuie sa faca un cuplu PERFECT in Bosnia alaturi de Alexa, un jucator cu 3 selectii si 2 goluri la nationala.

4. Alexa, cel mai nervos de pe teren

Alexa este unul dintre surprizele placute ale momentului la nationala! Recunoscut ca un jucator nervos pe teren, care ia multe cartonase intr-un sezon. In acest sezon a strans 7 galbene, asta dupa ce anul trecut a strans 10 galbene si 2 rosii in tot campionatul. Alexa a reusit insa o dubla la nationala si are 3 prezente, iar daca va trece peste starea de nervozitate din fiecare meci, va reusi sa devina un jucator de baza pentru nationala in aceste preliminarii.

5. Marica, golgeter doar la nationala

Nu mai prinde prima echipa la Stuttgart, s-a certat cu antrenorul si nu marcheaza in Germania, desi este unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria clubului. Marica s-a remarcat mereu prin faptul ca este golgeter la nationala Romaniei.

6. Zicu, anonim la nationala

Cel mai bun jucator roman din 2011 are probleme mari de fiecare data cand ajunge la nationala. Considerat un jucator sensibil, Zicu are probleme de acomodare la fiecare echipa si isi intra greu in ritm. Golgeterul Romaniei are sanse mici sa prinda primul 11 cu Bosnia.

7. Stancu, iesit din forma dupa transferul la Galata

A dat 2 goluri la Galata, a ramas fara Hagi, demis astazi, iar presa din Turcia chiar la anuntat "transferabil" din vara. De cand a plecat de la Steaua, Stancu nu a mai aratat acelasi randament in teren.

Daca Mutu poate sa joace la randament maxim cu Bosnia, o problema este rezolvata pentru nationala, avem un numar 10 pe teren! In cateva ore pana la meci, Razvan Lucescu trebuie sa se mai asigure ca Romania va mai avea in teren un alt numar 10. ZECE jucatori care sa bata in Bosnia si care sa reintre in cartile pentru calificare la Euro 2012!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!