De ce nu ne mai calificăm la turneele finale: oameni incapabili la conducere, puși politic, jucători umiliți, niciun plan de dezvoltare
Fotbalul românesc actual a ajuns la cel mai de jos nivel al său din toate timpurile.
de Florin Caramavrov
Oameni care n-au avut nicio legătură cu acest sport au fost instalați politic la conducere, dovedindu-se incapabili să-l dezvolte și să-l revigoreze. Sărăcia a cuprins cluburile, în contextul în care șefii FRF și LPF se îmbogățesc. Fotbaliștii, umiliți și neplătiți, joacă la pariuri. În acest context, logic, nu ne mai calificăm la turneele finale de Campionat European sau Mondial.
- 2018 – necalificare la CM
- 2020 – necalificare la CE
- 2022 – necalificare la CM
Analizăm în trei episoade toate aspectele care au dus la situația actuală dezastruoasă din fotbalul nostru.
I. Șefii FRF și LPF.
Întrebarea este dacă Răzvan Burleanu, Gabriel Bodescu, Radu Vișan, Mihai Stoichiță, Gino Iorgulescu și Justin Ștefan au avut sau au capacitatea și viziunea de a dezvolta și refrișa fotbalul românesc.
Răzvan Burleanu, președinte FRF din 2014: absolvent al SNSPA, fosta „Ștefan Gheorghiu”, denumită și școala de cadre, și al Colegiului Național de Apărare, unde sunt instruiți politiienii.
Până la 29 de ani, când a ajuns șeful Federației, a fost consilier în Primăria Bacău, consilier în Parlamentul României, consilier la Autoritatea Electorală Permanentă, consilier al lui Traian Băsescu în departamentul pentru minorități naționale. Legături cu fotbalul? Mai degrabă inexistente: a fost președinte al Federației Române de minifotbal.
Susținut politic de Vasile Dâncu, a cărei firmă, Oglinda, are relații comerciale cu FRF. Conform gsp.ro, „în 2014 şi 2015, primii doi ani de mandat ai lui Burleanu la Casa Fotbalului, FRF a virat către IRES, firma lui Dâncu, peste 100.000 de euro. În iunie 2014, la numai 3 luni după alegeri, Dâncu se alegea cu primul contract, de 63.400 de euro.Apoi, pe parcursul lui 2015, FRF a plătit 3 tranşe de bani: 15.700 în februarie, 16.300 în august şi 8.900 în septembrie. În total, în 2 ani, 104.300 de euro”.
Radu Vișan, secretar general FRF: la 21 de ani, în 2003, era consilier al Primăriei Ploiești! Din 2008 (deci de la 26 de ani) până în 2014, a fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.
- A recunoscut în 2014, în primul an la FRF, că nu îi place fotbalul și că nu a văzut niciun meci până în acel moment. De unde să știe ce are de făcut din postul pe care-l ocupă de aproape 8 ani?
Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF: partener de afaceri cu Burleanu, deținea o ehipă de minifotbal în Liga a 3-a.
Proprietar de vulcanizare în Buzău, a obținut o suprafață de pământ de la Primărie, pe care a construit niște terenuri de minifotbal.
S-a remarcat la FRF prin intonarea în stil patriotic, de pe prompter, a frazelor de început la tragerile la sorți pentru Cupa României.
Bătut de Florin Prunea după ce l-ar fi sfătuit pe Burleanu să nu respecte o înțelegere financiară cu fostul portar al naționalei și după e ar fi strigat într-o Adunare generală a FRF: „Cine sunteți voi, bă, marea generație de aur?”
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al loturilor naționale de la FRF: fost antrenor la Steaua, cu care a câștigat un titlu de campion.
- a schimbat 22 de echipe în cariera de antrenor, chiar și trei pe an! La niciuna nu a stat mai mult de un sezon.
Gino Iorgulescu, președintele LPF din 2013: fost internațional și fost șef de club la Progresul București.
Susținut politic înainte de primele alegeri de Victor Ponta și Liviu Dragnea.
Apare în prim-plan doar când sunt alegeri la Liga Profesionistă de Fotbal. În rest, doarme pe 30.000 de euro salariu lunar.
Justin Ștefan, vicepreședinte LPF: fost jurist și membru în Consiliul de Administrație la Steaua București.
- S-a remarcat prin războiul dus în ultimii ani cu FRF, în loc să găsească o cale de reconciliere și de dialog. Fără vreo acțiune concretă pentru dezvoltarea fotbalului românesc.
- gsp.ro a scris de curând că i-a fost mărit salariul (sau și l-a mărit) de la 17.000 de euro lunar la 20.000!
Ei ar fi trebuit să dezvolte fotbalul românesc în ultimii 8 ani. Vi se pare că s-a mișcat ceva, că au fost luate niște măsuri extraordinare, că au venit cu un plan pe termen lung, vorba lui Rădoi?
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News