De la pustiul de 17 ani care mergea cu tramvaiul la antrenamente la idolul unei generatii: vezi povestea lui Cristi Chviu!

Cristi Chivu este unul dintre cei mai iubiti fotbalisti romani ai tuturor timpurilor insa putin stiu prin cate a trecut capitanul nationalei sa ajunga acolo unde doar cei care nu viseaza frumos nu ajung. De la Resita la  Craiova, de la Amsterdam la Roma si apoi la Milano sunt momentele prin care Chivu a trecut si a demonstrat ca nimic nu se face fara har si munca. Singurul regret: faptul ca tatal sau Mircea Chivu n-a mai apucat sa-si vada baiatul cu mana la inima cantand imnul national.

„Tot ce-am realizat pana acum se datoreaza lui Dumnezeu si tatalui meu'. Am ajuns sa joc la CSM Resita, clubul la care tata antrena, intr-o atmosfera usor ostila. Niciodata n-a vrut ca eu sa fiu bagat in seama doar pentru ca sunt baiatul lui Chivu. Il acuzam cumva atunci, in sinea mea, pentru ca ma trata cu indiferenta. Cerea mult, iar eu faceam tot posibilul sa-i demonstrez ca sunt bun. Imi aduc aminte ca am intrebat-o pe mama, dupa ce am mai crescut si dupa ce tata a murit, de ce nu mi-a spus niciodata mie, direct, ca am talent la fotbal, de ce nu m-a incurajat mai mult', spune Chivu in Libertatea. „Mai tarziu mi-am raspuns singur la intrebarea asta. Raceala lui de atunci m-a indarjit si mai mult sa muncesc, fara sa fiu cocolosit sau favorizat. Cred ca as fi ramas doar un baiat cu potential daca nu-mi demonstram intai mie, apoi lui tata, ca am valoare, daca nu ma trimitea acasa cu tramvaiul de la antrenamente in timp ce el venea cu masina. Stiu si simt ca a avut mereu incredere in mine. N-a apucat sa ma vada mai departe de Resita. Aveam 17 ani cand a murit', rememoreaza cu tristete Cristi. Acum, cand Euro 2008 bate la usa si Adelina il strange sincer de mana, Mircea Chivu poate fi, in sfarsit, impacat: 'Doamne, cat imi lipseste! Mi-a lipsit in toti acesti ani, desi, cumva, l-am simtit mereu aproape. Sunt convins ca stie de fiecare clipa de bucurie pe care o traiesc'”, spune Chivu in Libertatea.