OPINIE De la „N-a fost un fleac, dar i-am ciuruit”, la pacea imposibilă. Caramavrov comentează revenirea ca selecționer al României, după 38 de ani, a respectabilului Lucescu
Marele Mircea Lucescu e pe primul rând al sălii în care se desfășoară Alegerile 2018 de la FRF.
Stă calm lâgă Ionuț Lupescu, pe care l-a susținut în lupta cu afonul Burleanu. Se anunță rezultatele. Afonul câștigă net lupta cu fotbalul, cu Generația de Aur și, implicit, cu Mircea Lucescu. De la microfonul prezidiului, la doi metri de Lucescu, Afonul își revarsă frustrările: „N-a fost un fleac, dar i-am ciuruit”, o adaptare a celebrei replici spuse de comisarul Moldovan la finalul filmului „Cu mâinile curate”, al lui Sergiu Nicolaescu.
Lucescu se ridică zâmbind trist și pleacă învins de la Adunarea Generală a FRF, spunând că nu va mai participa niciodată la așa ceva. Peste 6 ani, bate palma cu Burleanu, acceptând postul de selecționer al României.
Se spune că în viață e bine să uiți și să ierți și că doi bărbați se pot împăca după ce și-au spus cuvinte grele. Lucescu n-a spus nimic atunci, dar s-a împăcat cu cel care l-a ridiculizat, l-a umilit, pe el și pe cel pe care-l susținea, Lupescu, dar a umilit o întreagă generație de fotbaliști, o generație care ne-a făcut să plângem de bucurie la Mondialul din 1994.
Poate schimba Mircea Lucescu fotbalul românesc la 79 de ani?
Ce l-a determinat pe Lucescu să uite și să ierte? De ce să preiei o națională a României fără nicio perspectivă, cu un fotbal care nu mai știe să producă fotbaliști? Poate schimba Mircea Lucescu fotbalul românesc la 79 de ani, pe care i-a împlinit acum o săptămână (mai exact, pe 29 iulie)?
Să-l ajute Dumnezeu, să fie sănătos, să stea cel puțin 5 ani la conducerea naționalei, să ne salveze de flagelul actual și să îndrepte fotbalul românesc măcar un pic spre ce se întâmplă în țările dezvoltate.
Decizia lui Lucescu senior de a prelua naționala României în condițiile date este inexplicabilă pentru mine. Aș putea găsi o logică doar printr-o teorie a conspirației pe care o dezvoltă jurnalistul Claudiu Giurgea pe golazzo.club, anume că anumiți politicieni s-au cam săturat de Burleanu și ar vrea să-l execute odată cu o presupusă venire la Cotroceni a lui Mircea Geoană. Coincidență sau nu, bun prieten cu Mircea Lucescu. Numai așa l-aș înțelege pe venerabilul antrenor, dar de la teorii conspirative la realitate e cale lungă.
Două entități complet diferite
Cert este în momentul de față că respectabilul Mircea Lucescu s-a înțeles cu nepriceputul, dar bine susținutul Burleanu, omul căruia i s-a făcut loc acum 10 ani la conducerea FRF prin arestarea lui Gică Popescu, unul dintre liderii Generației de Aur.
Cum vor conviețui două entități atât de diferite, vom afla în următoarele luni. Lucescu va dori să controleze tot ce mișcă în Federație, Burleanu e deja prea puternic ca să cedeze teren.
Iar lui Il Luce nu-i place să fie ciuruit de două ori...
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News