FOTO ȘI VIDEO Decarul român care a jucat la Mondial pentru Finlanda și a fost favoritul actualului selecționer Markku Kanerva! Finlanda - România, de la 21:45
În urmă cu aproape două decenii, un nume de fotbalist cu origini române făcea furori în Finlanda: Tomi Petrescu, mijlocaș ofensiv născut în 1986 în Jyväskylä, era legitimat la Leicester City și debuta în 2003 pentru ”The Foxes”.
Tomi, fiul unui român plecat din țară în timpul regimului comunist, muzicianul și antrenorul de fotbal Nellu Petrescu, a rămas însă cu o singură prezență în tricoul lui Leicester, în sezonul la sfârșitul căruia echipa a promovat în Premier League.
Tomi Petrescu în 2003: promovare cu Leicester în Premier League + goluri la Mondialul U-17
De altfel, 2003 a fost anul de apogeu al carierei lui Tomi, care a participat atunci la turneul final al Campionatului Mondial Under-17 și a înscris două goluri pentru naționala Finlandei, care însă nu a depășit faza grupelor.
Pentru Petrescu au urmat convocările la naționala Under 21 finlandeză, acolo unde s-a numărat printre favoriții actualului selecționer de la echipa mare, Markku Kanerva.
A debutat la naționala de tineret în mandatul actualului selecționer Kanerva
Cu el a debutat la naționala de tineret și tot cu Kanerva ar fi trebuit să joace la turneul final al Campionatului European Under-21 din 2009, însă o accidentare l-a lăsat pe Tomi în afara lotului.
A câștigat eventul în Finlanda cu Tampere United în 2007, a prins și două meciuri în Serie B la Ascoli, dar nu a confirmat niciodată la nivel de seniori.
Tomi Petrescu a jucat 5 meciuri în Liga 2 la Poli Iași
În 2013, Tomi Petrescu ajungea la Poli Iași și juca cinci partide în Liga 2, una singură ca titular.
Ajuns la 36 de ani, fosta mare speranță a fotbalului din Finlanda evolua ultima dată la amatorii de la FC Blackbird, echipă din liga a patra din orașul natal Jyväskylä, unde era golgheter și figura ca antrenor-jucător.
Meciul Finlanda - România, din cadrul Ligii Națiunilor, se dispută vineri 23 septembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Olimpic din Helsinki.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News