Cu Nicușor Bancu, suspendat, Mircea Lucescu a decis să îl titularizeze pe postul de fundaș stânga pe Deian Sorescu, chiar dacă în lotul României se află și Alex Chipciu, fotbalistul celor de la U Cluj.

Mihai Stoica: ”Mă surprinde că încep Mihăilă și Drăguș!”

Basarab Panduru s-a declarat surprins de faptul că Mircea Lucescu a decis să îl titularizeze pe Deian Sorescu în locul lui Alex Chipciu. Totodată, fostul component al Generației de Aur a mărturisit că a crezut că Ștefan Târnovanu va fi titular în meciul cu Lituania.

Nu te gândeai că intră acolo Sorescu. Credeai ca va intra Chipciu, mai ales că el a şi intrat în locul lui Bancu. Mă gândeam că poate îl schimbă pe Niţă cu Târnovanu pentru meciul ăsta”, a spus Basarab Panduru, conform Prima Sport.

Totuși, Mihai Stoica nu a fost surprins de prezența în primul 11 al lui Deian Sorescu, ci de faptul că Mircea Lucescu a decis să mizeze în continuare pe Valentin Mihăilă și pe Denis Drăguș

Pe mine mă surprinde altceva. Nu prezenţa lui Sorescu. Chiar dacă Alex Chipciu joacă fundaş stângă în sistem de 4, Sorescu nu a jucat niciodată fundaş stângă în sistem cu 4, toată cariera lui… doar pe la echipa naţională cu Andora. Pe mine mă surprinde că încep Mihăilă şi Drăguş”, a spus și Mihai Stoica.