În prelungirile partidei România - Kosovo de pe Arena Națională din UEFA Nations League, la scorul de 0-0, kosovarii lui Franco Foda au reclamat scandări rasiste din partea fanilor români și au părăsit terenul refuzând să revină pentru finalul jocului. 

Astfel, arbitrul danez Morten Krogh s-a văzut nevoit să fluiere finalul meciului doar cu jucătorii români pe teren.

Bajram Shala, managerul naționalei kosovare, a declarat că federația de la Priștina a depus toate dovezile la UEFA și așteaptă o decizie favorabilă!

În această după-amiază, publicația Bota Sot vine cu o informație de ultimă oră: decizia UEFA este așteptată ASTĂZI!

Ziariștii kosovari fac trimitere inclusiv la ”un jurnalist român” nenumit, pomenind despre amenzile și suspendările pe care le vor primi internaționalii kosovari.

Prima ”victorie” pentru Kosovo, legată de menținerea suspendării lui Dennis Man

”UEFA a respins cererea neobișnuită făcută de România după meciul cu Kosovo”, titra în această dimineață aceeași publicație Bota Sot, care detalia:

”Românii au cerut UEFA să anuleze cartonașul galben primit de Dennis Man în minutul 58. Însă cel mai important for din fotbalul european a respins cererea, chiar dacă soarta meciului întrerupt nu a fost încă decisă.

Astfel, fotbalistul va rata partida din această seară cu Cipru, ultima a României din actuala ediție a Nations League.

Federația din România spera să câștige la masa verde, ceea ce însemna anularea tuturor deciziilor luate de arbitru pe parcursul întâlnirii”.

Aceeași publicație notează în finalul articolului că ”decizia UEFA după întreruperea meciului din cauza scandărilor rasiste va fi luată cât de curând”.

Clasamentul din grupa României din UEFA Nations League