Tatal lui Andrei Ivan face praf selectia lui Iordanescu si modul in care acesta a procedat cu fiul sau: "O sa fie vai si amar cu Romania la EURO! I-a luat pe cei mai slabi"

Tatal lui Andrei Ivan face praf selectia lui Iordanescu si modul in care acesta a procedat cu fiul sau: O sa fie vai si amar cu Romania la EURO! I-a luat pe cei mai slabi Nationala

Din 10 iunie, Toata Romania vede Romania - toate meciurile Romaniei, cel mai bun meci al zilei (22:00), toate sferturile, semifinalele si finala vor fi trasmise IN DIRECT de ProTV

Andrei Ivan este unul dintre cei cinci fotbalisti la care Iordanescu a decis sa renunte inainte de EURO. Selectionerul ii va lasa acasa pe Ivan, Ioan Hora, Alin Tosca, Adrian Ropotan si Alexandru Maxim.

Cei cinci au sperat pana in ultimul moment sa prinda "trenul" de EURO si sa bifeze primul turneu final din cariera, dar si-au vazut visul spulberat de anuntul selectionerului.

Dintre acestia, Alex Maxim a reactionat si el destul de dur, spunand ca "nu va renunta niciodata sa arate ca are coloana vertebrala".

Si Andrei Ivan s-a declarat foarte suparat pe decizia luata de selectioner, in timp ce tatal sau a lansat un atac dur la adresa lui Iordanescu.

Daniel Ivan a vorbit pentru Gazeta de Sud, spunand ca a fost deranjat de modul in care fiul sau a fost tratat. De asemenea, acesta a criticat selectia lui Iordanescu.

"Este o dezamagire totala, dar nu putem face nimic. Noi presimteam ca nu va fi oprit inca de acum doua saptamani, pentru ca am avut multe semnale venite dinspre Bucuresti. Ma deranjeaza si faptul ca Iordanescu l-a chemat pe Andrei de la Craiova ca sa stea de vorba cu el doar un minut, cat i-a transmis ca nu e oprit la lot. I-a spus exact asa: <<Trebuie sa lasam acasa cinci baieti si nu pot sa te iau>>. L-a pus degeaba pe drumuri. nu putea sa-i dea un mesaj pe telefon si sa-i spuna, ca sa nu mai faca atatia kilometri? Nici nu-mi vine sa ma uit  acum la EURO. O sa fie vai si amar cu Romania, va spun eu! L-a luat pe Chiriches, care a gafat la trei goluri cu Ucraina. Nu are ce sa caute la nationala Chiriches, nici Sanmartean, Rat sau Chipciu. Sunt slabi de tot", a spus Daniel Ivan, tatal lui Andrei Ivan, pentru Gazeta de Sud.

"L-am imbarbatat pe Andrei, o sa mergem in vacanta undeva si cred ca o sa-si revina rapid. Acum este afectat, ii venea sa planga marti seara. Noi suntem langa el, cei de la club la fel, suporterii i-au transmis incurajari, deci va merge inainte, nu va claca", a mai spus Daniel Ivan.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!